„Noaptea Muzeelor”, sub amprenta Ion Popescu-Negreni, la Muzeul Judeţean Olt

Muzeul judeţean Olt, cu sprijinul Consiliului Judeţean Olt, se înscrie în evenimentul european „Noaptea Muzeelor”, cu un maraton de cultură, desfăşurat sâmbătă, 20 mai, până noaptea târziu, după ora 1.00.

Opera pictorului oltean Ion Popescu-Negreni va fi elementul central al evenimentului cultural organizat de Muzeul Judeţean Olt.

Potrivit directorului instituţiei de cultură, Laurenţiu Guţică, sâmbătă, începând cu ora 17.00, în Holul de Onoare al Muzeului Judeţean Olt va avea loc redeschiderea Expoziţiei Permanente de Artă Contemporană Românească „Ion Popescu-Negreni”, apoi, de la ora 18.00, în sala de festivităţi a muzeului, se va lansa albumul de artă „Ion Popescu-Negreni - Desene permise”, ediţie apărută sub coordonarea lui Iulian Ghiţă şi a colecţionarului de artă Vasile Petrovici.

„Publicul va putea să viziteze gratuit, în intervalul orar 17.00 - 01.00 Secţia de Artă Contemporană «Ion Popescu-Negreni», expoziţia cu caracter etnografic «Artă şi Meşteşug în Ţara Oltului de Jos» şi «Galeria Artis», care găzduieşte expoziţia de pictură «Lumina Barbizonului» a artistului plastic Mihai Coţovanu”, a precizat directorul Muzeului Judeţean Olt, Laurenţiu Guţică.

Noaptea Muzeelor este denumirea dată evenimentului anual cultural patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, prin care numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituţii de cultură, îşi deschid liber porţile, simultan, până târziu în noapte. Primul eveniment de acest gen l-a reprezentat cel ce s-a desfăşurat în anul 1997, în Berlin. Conceptul de acces gratuit a fost foarte bine primit astfel că în scurt timp a crescut foarte mult numărul instituţiilor organizatoare, precum şi numărul de vizitatori. Din 2005, evenimentul s-a extins în toată Europa, fiind organizat în sâmbăta cea mai apropiată de data de 18 mai, data adoptată de ICOM (Consiliul Internaţional al Muzeelor) drept Ziua Internaţională a Muzeelor.

„Vă aşteptăm cu emoţie firească să veniţi însoţiţi de familie şi prieteni, pentru a aprinde luminile în «Noaptea Muzeelor», întru celebrarea spiritului cultural european”, a adăugat Lurenţiu Guţică.