Social

2017-04-13, 15:28:47

„Paştele pentru fiecare”, campanie a jandarmilor olteni de ajutorare a semenilor

Şapte familii cu posibilităţi reduse, din localităţile Slatina, Balş şi Curtişoara, au primit, joi, de la jandarmii olteni, pachete alimentare cu produse alimentare, dulciuri, fructe şi răcoritoare.

Reprezentanţii IJJ Olt, spun că a devenit deja o tradiţie ca în fiecare an, în spiritul Sfintelor Sărbători de Paşte, angajaţii Inspectoratului să fie alături de persoanele aflate în dificultate. jandarmii olteni s-au mobilizat şi au cumpărat produse specifice, conştienţi că pot să întindă o mână de ajutor şi să aducă o rază de lumină în sufletele celor cărora soarta le-a hărăzit o viaţă mai grea,

„Această acţiune s-a desfăşurat voluntar, personalul inspectoratului dorind să demonstreze că omenia, bunătatea şi solidaritatea sunt caracteristice jandarmilor, care acum, pot dovedi încă odată altruismul şi spiritul de camaraderie ce îi caracterizează, fiind alături de semenii lor atât pe timpul executării misiunilor specifice, cât şi cu ocazia uneia dintre cele mai frumoase sărbători ale lumii creştine - Paştele”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Olt, sublocotenentul Claudia Bucă.

Comentarii

Redacţia

2017-04-13 15:28:47

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro