Naţional

2019-12-01, 20:02:11

Primul mesaj public al lui Liviu Dragnea, după condamnare

Fostul lider social-democrat Liviu Dragnea, aflat în închisoare, a transmis, duminică, pe contul de Facebook, un mesaj de Ziua Națională. „La mulți ani, România! Țara mea dragă” își începe el postarea, destul de lungă, de altfel.

Sunt primele cuvinte pe care Liviu Dragnea le transmite public de la încarcerarea lui, în 27 mai, și, cel mai probabil, mesajul a fost postat prin intermediul altcuiva pe contul rețelei sociale.

El spune că a respectat „cu sfințenie” toate tradițiile românești, că de dragul țării „a sacrificat tot” și a renunțat la multe momente alături de familie.

Liviu Dragnea mai spune de Ziua Națională că și-a dorit să vădă „cum copiii României mănâncă mâncare românească, sănătoasă și naturală, nu alimentele pline de chimicale refuzate de alții”, o temă pe care a vehiculat-o insistent și cât s-a aflat la putere.

 

În final, Liviu Dragnea sugerează că este supus unor „chinuri” pentru a se „dezice” de România, dar îi promite patriei credință eternă: „Indiferent prin câte greutăți trebuie să trec, indiferent cât mă vor chinui ca să mă dezic de tine, eu nu voi renunța niciodată să te iubesc și să cred în tine!”

Iată gândurile lui Liviu Dragnea de 1 Decembrie:

„La mulți ani, România!

Țara mea dragă,

Ți-am respectat cu sfințenie toate tradițiile, te-am sărbătorit cu fiecare ocazie, te-am purtat în suflet și în piept oriunde în lume, m-am mândrit cu tine peste tot și ți-am dedicat ție întreaga mea viață.

De dragul tău am sacrificat tot și am făcut ce am știut mai bine să te ajut să crești mare, să fii bogată și puternică.

Am renunțat la multe momente alături de familia mea, am ratat multe evenimente din viața copiilor mei, mi-am asumat în cele din urmă chiar și renunțarea la libertate, de dragul tău!

Mi-am dorit să te văd puternică, să văd cum copiii României mănâncă mâncare românească, sănătoasă și naturală, nu alimentele pline de chimicale refuzate de alții. Mi-am dorit să văd cum bătrânii tăi își recapătă demnitatea, cum în tinerii tăi reînvie speranța unui viitor mai bun, aici! Mi-am dorit să ne păstram pădurile acolo unde le e locul și nu în buzunarele exportatorilor străini de cherestea. Mi-am dorit să văd câmpurile din România pline de grâne și economia românească cum crește, mi-am dorit să le arăți tuturor celor care se îndoiesc de tine că tu poți!

Tu poți fi tot ceea ce nu te-au lăsat niciodată să devii, tu poți fi tot ceea ce visează copiii români că ai putea fi!

Eu încă îți doresc toate acestea și încă cred în tine.
Indiferent prin câte greutăți trebuie să trec, indiferent cât mă vor chinui ca să mă dezic de tine, eu nu voi renunța niciodată să te iubesc și să cred în tine!

La mulți ani, România!”

sursa: digi24.ro


Comentarii

Redacţia

2019-12-01 20:02:11

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...