Profesorii şi antrenorii slătineni, premiaţi în cadrul Galei Laureaţilor. LISTA premianţilor

Profesorii şi antrenorii slătineni, care au avut performanţe deosebite în anul şcolar 2020-2021, vor fi premiaţi de Primăria Slatina, în cadrul evenimentului Gala Laureaţilor 2022, ediţia a VI-a, organizată cu ocazia a 654 ani de la prima atestare documentară a municipiului.

Primăria a alocat 540.000 lei pentru premiere. Premiile vor fi înmânate cu programare, cu respectarea măsurile de siguranţă sanitară.

Municipalitatea a stabilit care sunt criteriile de premiere a profesorilor. Marele premiu pentru profesorii îndrumători ai căror elevi au obţinut premii la olimpiade internaţionale va avea valoarea egală cu premiul elevului. În situația în care un profesor a coordonat mai mulți elevi care au performanțe județene, naționale, internaționale – individual sau în echipă, se va acorda doar premiul cu valoarea cea mai mare.

Se acordă ,,Diploma de merit” şi premiu în valoare de 150 lei profesorilor îndrumători ai căror elevi au obţinut premii la fazele naţionale ale concursurilor/olimpiadelor şcolare şi la concursurile pe meserii.

În cazul antrenorilor, premiul de excelență antrenori ai căror sportivi au obţinut premii la Olimpiade sau rezultate de excepție obținute în Liga Națională seniori (doar la sporturi olimpice), în valoare de 1.000 lei.

Marele premiu în valoare de 500 lei se acordă antrenorilor ai căror sportivi au obţinut premii la Campionatele Mondiale, Europene şi Balcanice.

Se acordă ,,Diploma de merit” şi premiu antrenorilor ai căror sportivi au obţinut premii la Campionatele Naţionale cu mențiunea că fiecare premiu va avea valoarea egală cu premiul sportivului.

În situația în care un antrenor a coordonat mai mulți sportivi care au performanțe județene, naționale, internaționale – individual sau în echipă, se va acorda premiul cu valoarea cea mai mare.


Premii acordate profesorilor care au pregătit elevii cu performanţe în anul 2020/2021:

Marele Premiu – se acordă profesorilor îndrumători ai căror elevi au obţinut premii la olimpiadele/concursuri internaţionale:

Marele Premiu – Medalie de argint

1.    Chiriță Aurel – Centrul Judeţean de Excelenţă – profesor îndrumător al elevilor

Bilauschi Simina, Popa Luca Teodor medaliați la Mathematical Grammar School Cup Belgrad – Serbia;

2.    Mîinescu Corina – Centrul Judeţean de Excelenţă – profesor îndrumător al elevilor

Bilauschi Simina, Popa Luca Teodor medaliați la Mathematical Grammar School Cup Belgrad – Serbia;

3.    Năsui Ioan Florin - Școala Gimnazială Nr. 3 – profesor îndrumător al elevei Bilauschi Simina medaliată la Mathematical Grammar School Cup Belgrad – Serbia.

Marele Premiu – Medalie de bronz

1.    Perianu Marius – Centrul Judeţean de Excelenţă, C.N.I.M. – profesor îndrumător al

elevilor Vasiloiu Andrei, Bolborea Radu Ionuț medaliați la Mathematical Grammar School Cup Belgrad – Serbia;

2.    Tomescu Nicolae – Centrul Judeţean de Excelenţă – profesor îndrumător al elevilor Ciobănică Alexandru, Mușat Horia Gabriel, Staicu Răzvan medaliați la Mathematical Grammar School Cup Belgrad – Serbia;

4.    Năsui Simona – Centrul Judeţean de Excelenţă, C.N.I.M. – profesor îndrumător al elevilor Ciobănică Alexandru, Mușat Horia Gabriel, Staicu Răzvan medaliați la

Mathematical Grammar School Cup Belgrad – Serbia și Dinu Mihai – participare la Olimpiada The Third Millenium Rusia;

5.    Anghel Costel – Centrul Judeţean de Excelenţă – profesor îndrumător al elevului Paraschiva Octavian Alexandru medaliat la Mathematical Grammar School Cup Belgrad –


6.    Popa Grațiela Ludmila – Centrul Judeţean de Excelenţă, Șc. Gimnaz. „Eugen Ionescu” – profesor îndrumător al elevului Paraschiva Octavian Alexandru medaliat la Mathematical Grammar School Cup Belgrad – Serbia;

7.    Combei Dumitru – Centrul Judeţean de Excelenţă, Colegiul Național „Ion Minulescu” – profesor îndrumător al elevului Bolborea Radu Ionuț medaliat la Mathematical Grammar School Cup Belgrad – Serbia.


8.    Liță Angela – Colegiul Național „Ion Minulescu” – profesor îndrumător pentru

elevii Neagoe Raisa – Andreea, Bolborea Radu Ionuț, Cărnaru Anelisse Maria Cornelia la Olimpiada Europeană de Hazarduri „BeSafeNet”.

9.    Ioniță Adriana – Colegiul  Național  „Radu Greceanu” – profesor îndrumător al

elevilor Prioteasa Daria – Ioana, Bodescu Maria Andreea, Torcea Rareș Mihai medaliați cu bronz la Mathematical Grammar School Cup Belgrad – Serbia.

Diplomă de merit şi premiu

Şcoala Gimnazială ”Ştefan Protopopescu”
1.    Mincă Mihaela
2.    Pirnă Mihaela Mioara

Şcoala Gimnazială Nr.3
1.    Vasile Carolina
2.    Nicu Cristina Ștefania

Şcoala Gimnazială „Vlaicu Vodă”
1.    Mincă Mihaela
2.    Oancea Cătălina

Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu”
1.    Vasile Maria
2.    Constantinescu Gabriela-Laura

Colegiul Naţional ”Ion Minulescu”
1.    Badea Rodica
2.    Teleșpan Georgeta
3.    Combei Dumitru
4.    Mărgheanu Mariana
5.    Moșteanu Laura
6.    Duțescu Cristina

Colegiul Naţional ”Radu Greceanu”
1.    Nicola Larisa
2.    Corcoveanu Maria
3.    Ioniță Nicolae
4.    Gagiu Magdalena
5.    Ilie Daniela
6.    Gușatu Ion
7.    Mihai Mariana
8.    Taclit Nadia
9.    Bălan Violeta
10.    Oprea Bianca
11.    Masay Larisa

Liceul Teoretic ”Nicolae Titulescu”
1.    Brad Zoica
2.    Brăileanu Victoria
3.    Brîușor Veronica
4.    Criveanu Anda
5.    Dumitrescu Alina Mihaela
6.    Enoiu Ioana
7.    Nica Diana

8.    Petcu Luminița
9.    Prodan Rodica
10.    Ruscu Ileana
11.    Vlădescu Cristiana
12.    Dițu Carmen Laura Ileana

Palatul Copiilor
1.    Vătafu Daniela
2.    Bolocan Carmen
3.    Brăileanu Ilie
4.    Vancea Marius
5.    Șoaică Valerica
6.    Cătănescu Rodica
7.    Balica Mădălina
8.    Vârtosu Toma – Florentina
9.    Teleșpan Ion
10.    Sterie Cristina
11.    Maican Leliana
12.    Ionescu Silvia
13.    Sterie Marius
14.    Sandu Viorica

 Premii acordate antrenorilor ce au pregătit sportivii cu performanţe în anul 2020/2021

 Premiul de excelență antrenori

1.    Arnăutu Petre – Antrenor Tenis de Masă Clubul Sportiv Municipal Slatina;
2.    Bora Victorina – Antrenor Handbal Clubul Sportiv Municipal Slatina.

Marele Premiu pentru Performanţe la Campionatele Mondiale, Europene şi Balcanice

1.    Ionică Ștefan – Antrenor A.S.C.S. BUSHIDO SLATINA
2.    Bărbuți Daniel – Antrenor Atletism Clubul Sportiv Municipal Slatina;
3.    Andrii Alin Robert – Antrenor Karate Clubul Sportiv Municipal Slatina;
4.    Gălbenuşe Constantin – Antrenor box Clubul Sportiv Municipal Slatina;
5.    Turcin Elena Luminiţa – Antrenor box Clubul Sportiv Municipal Slatina;
6.    Coneschi Felicia – Antrenor Tenis de Masă Clubul Sportiv Școlar Slatina;
7.    Zanfir Andreea – Antrenor Tenis de Masă Clubul Sportiv Municipal Slatina;
8.    Jecu Sebastian – Antrenor Fotbal-tenis Clubul Sportiv Municipal Slatina;
9.    Costea Aurelian – Antrenor Taekwondo Clubul Sportiv Oltenia Taekwondo Slatina;
10.    Băiașu Daniel – Antrenor Tenis de Câmp Clubul Sportiv Municipal Slatina;
11.    Dobre Ilie – Antrenor Karate C.S. Aluminiu Alro Slatina;
12.    Rezeanu Cristi – Antrenor Karate A.C.S. Scorpion Karate-Do Slatina.

Diplomă de merit și premii antrenori:

Locul I :

1.    Răduțescu Ion – Antrenor lupte greco-romane Liceul cu Program Sportiv Slatina;
2.    Scuturiciu Constantin – Antrenor lupte Greco-romane L.P.S Slatina;
3.    Costică Eugen Romeo – Antrenor A.C.S. BU-DO KARATE;
4.    Scuturiciu Constantin – Antrenor lupte Greco-romane CSM Slatina;
5.    Costea Luca – Antrenor C.S. Oltenia Taekwondo Slatina.

Locul II:
1.    Vladu Valerian – Antrenor Clubul Sportiv BOX COMTECH Slatina;

2.    Băduț Dumitru – Antrenor C.S. BOX ARTROM Slatina.
3.    Cuțudi Gabriela – Antrenor Tenis de masă Clubul Sportiv Municipal Slatina.

Locul III:
1.    Dorobanțu Mihai – Antrenor Judo Clubul Sportiv Municipal Slatina;
2.    Păuna Loredana – Antrenor C.S. Oltenia Taekwondo Slatina.