1.200 de fermieri olteni au primit subvenţia la tomate. 350 de legumicultori nu au fost eligibili

4.850 de fermieri olteni au depus la Direcţia Agricolă Judeţeană (DAJ) Olt documentele justificative privind valorificarea producţiei de tomate. Dintre aceştia, 1.200 şi-au primit deja subvenţia de 3.000 de euro. Mai sunt şi 350 de legumicultori olteni care nu s-au încadrat în Program.

Perioada de depunere a documentelor justificative a expirat pe 15 iunie. 4.850 de fermieri olteni au reuşit să valorifice cantitatea de 2.000 de kilograme de pe o suprafaţă de cel puţin 1.000 de metri pătraţi. 

Directorul adjunct al DAJ Olt, Ion Anuţa, a făcut un prim bilanţ. 1.200 legumicultori olteni şi-au primit banii, dar sunt şi 350 care nu s-au încadrat în Program.

„Am terminat de primit documentele justificative în Programul Tomata. 4.850 de fermieri au îndeplinit această condiţie şi au venit cu documentele justificative. Până acum, s-au plătit subvenţiile către 1.200 de legumicultori, urmând ca şi restul să intre la plată. Mai sunt şi 350 fermieri care nu s-au încadrat pentru că, în primul rând, nu au avut suprafaţa cerută de legislaţie. Unii vor rămâne pentru ciclul doi, urmând să-şi completeze suprafeţele”, a spus Anuţa.