12 piscine autorizate în judeţul Olt, dar doar opt au contracte pentru monitorizarea apei

DSP Olt spune că în judeţul Olt sunt 12 piscine autorizate, însă doar opt dintre aceste obiective au contracte pentru determinarea parametrilor microbiologici şi fizico-chimici, deci sunt sigure pentru cei care vor să se bucure de o baie.

Potrivit unui comunicat de presă remis de DSP Olt, la nivelul municipiului Slatina, patru piscine sunt autorizate. Este vorba despre Clubul Nautic şi de Agrement Plaja Olt, piscina din cadrul Complexului Pitic Sport - Raţ, Menthol şi Momenti D’Oro. La Scorniceşti, piscina Blue Heaven Beach este şi ea autorizată, la fel şi cea de la Potcoava, Blue Lagoon.

În zona Caracal sunt trei piscine autorizate, Cabraly 2000 SRL, Emma Long Life şi ACS Palestra Crişan, iar în zona Corabia sunt două, Hotel Sucidava şi Conan Strong SRL. O altă piscină autorizat se află în comuna Scărişoara.

„Toate acestea sunt autorizate din punct de vedere sanitar, pentru  sezonul estival 2018, din care opt obiective au încheiat contract de prestări servicii pentru determinarea parametrilor microbiologici (bacterii coliforme, E. Coli, Enterococi, indicatorul Pseudomonas A.) şi parametrilor fizico- chimici (pH, clor rezidual liber), cu scopul de a preveni aparitia unor afecţiuni dermatologice, precum dermatitele sau micozele cutanate”, spune mediul Talia Cincă, director adjunct în cadrul DSP Olt.

Direcţia de Sănătate Publică Olt a făcut deja primele controale la piscine cu care are încheiate contracte de prestări servicii şi a prelevat 14 probe de apă. Patru dintre acestea au prezentat neconformităţi în urma analizelor de laborator.

„Au fost uşoare depăşiri ale parametrilor micobiologici, dar nimic grav. Situaţiile au fost rezolvate de pe o zi pe alta”, a mai spus Talia Cincă.

Directorul adjunct al DSP Olt spune că proprietarii piscinelor sunt obligaţi să vină să anunţe deschiderea unui astfel de obiectiv pentru obţinerea autorizaţiei sanitare.

„Noi nu avem cum să ştim cine îşi deschide o piscină. Ei au obligaţia să vină să ne informeze. Este posibil să existe şi piscine care să funcţioneze clandestin. Tocmai de aceea, în perioada 25 iunie - 14 septembrie, Inspecţia Sanitară derulează acţiuni de verificare în tot judeţul", a adăugat Talia Cincă.

Îmbăierea în locuri neautorizate sau în piscine cu apă neconformă poate duce la apariţia bolilor specifice - conjunctivita, otita, boli digestive, dar şi a bolilor grave, chiar mortale, cum ar fi meningita şi encefalita. Apariţia acestora este determinată de infestarea cu virusuri prezente în ape contaminate din piscine neigienizate corespunzător.

DSP Olt recomandă populaţiei evitarea înotului în locuri neamenajate sau necontrolate epidemiologic.