125.000 de lei, valoarea amenzilor aplicate pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID

Acţiunile de verificare a modului în care sunt respectate măsurile de limitare a răspândirii COVID-19 au continuat, şi în acest weekeend. Au fost legitimate aproximativ 2.700 de persoane, iar unele s-au ales cu amenzi.

În cadrul acțiunilor, au fost verificate documentele justificative necesare deplasării persoanelor în afara locuinței, în intervalul orar 23.00-05.00, precum și portul măștii de protecție în toate spațiile publice închise sau deschise. De asemenea, a fost verificată legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane.

În cele trei zile au fost legitimate și verificate aproximativ 2.700 de persoane, cu privire la respectarea interdicțiilor impuse. Totodată, au fost efectuate verificări la peste 370 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate  aproximativ 600 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora depășind suma de 125.000 de lei. 27 de persoane au fost depistate nerespectând interdicțiile privind libera circulație/ deplasare. Cele mai multe dintre sancțiunile aplicate au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

Reamintim faptul că în conformitate cu prevederile HG nr. 967 din 2020, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00 este restricționată, cu unele excepții, pentru motive justificate, în care persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil”, transmite IPJ Olt. 

De asemenea, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor. Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private. 

Se suspendă activitatea piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor; Prin excepție, se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.