17 milioane de lei, bani investiţi în acest an în reabilitare şi echipamente. Rotea: „2019 a fost cel mai prolific an din istoria Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina”

Aproape toate secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina au beneficiat de investiţii, fiind derulate lucrări de modernizare. În timp ce unele proiecte au fost finalizate, pacienţii bucurându-se de condiţii hoteliere superioare, altele sunt în curs de execuţie. Cert este că, doar în acest an, suma investită s-a ridicta la peste 17 milioane de lei, lucrări de reabilitare şi echipamente medicale. La mai bine de doi ani de la numirea pe acest post, managerul celui mai mare spital din judeţ, Cătălin Rotea, face un bilanţ. Este analiza celui mai dificil job al său, pentru că Spitalul Slatina este un colos cu 1.715 de angajaţi şi peste 43.000 de pacienţi ce îi trec anual pragul.

Cum a fost 2019 pentru Spitalul Slatina?
2019 a fost cel mai prolific an din istoria Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, din punct de vedere al investiţiilor. S-au început investiţii majore pe absolut toate corpurile de clădire ale spitalului, iar în bilanţ avem multe de enumerat. Astfel, am reuşit să recepţionăm Ambulatoriul Drăgăneşti, să facem recepţia finală a clădirii, am primit avizul de la Ministerul Sănătăţii, am suplimentat organigrama şi urmează ca în ianurie să scoatem la concurs posturile necesare pentru funcţionare. De la 1 martie, policlinica de la Drăgăneşti va fi funcţională. În ceea ce priveşte Blocul Medical, am făcut recepţia etajului 5, Secţia de Oncologie, şi vom finaliza, până la sfârşitul anului, lucrările la etajul 4, Secţia Medicină Internă. Restul lucrărilor vor fi finalizate până în vara anului viitor. 95 la sută din lucrările de la fosta Creşă nr.1, unde se va muta Secţia de Psihiatrie, sunt încheiate, urmează ca la 1 martie să o dăm în folosinţă, după ce primim şi avizele de la DSP Olt. Totodată, am reabilitat integral Secţia de Dermatologie de pe strada Drăgăneşti. Tot în acest an, am reabilitat 75 la sută din Secţia Anestezie Terapie Intensivă, urmează ca anul următor să reabilităm întreaga secţie. Vom finaliza şi lucrările de la etajul al treilea de la Secţia Pneumologie Scorniceşti. Mai pot spune că am început reabilitarea termică a corpului central, anul acesta s-a înlocuit integral acoperişul şi urmează să schimbăm tâmplăria şi să izolăm termic clădirea.

Pentru Corpul central ce lucrări vor mai fi executate anul viitor?
Două lucrări sunt în continuare în stand-by, dar sper să le începem în ianuarie anul viitor. Mă refer la reabilitarea interioară a Corpului central, care este pe CNI, unde avizul pe proiectarea tehnică de la ISU nu a ieşit, sunt aproape patru luni, pentru că sunt contradicţii între ceea ce spun poiectantul şi cei de la ISU.

Pentru Blocul Materno-Infantil ce proiect este pregătit?

Mai sunt de reabilitat ultimele patru etaje din Blocul Materno-Infantil, unde astăzi am obţinut avizul de la ISU. Lucrările la etajul 9 vor începe în ianuarie anul viitor. Vor fi reabilitate etajele 5, 6, 9 şi sălile de operaţii de la etajul 2 şi Terapia Intensivă. Practic, în acest moment, pe absolut toate secţiile avem lucrări, finalizate, în curs de finalizare sau contractate, dar pentru care există finanţare.

La ce sumă s-au ridicat investiţii, în acest an?

Pe partea de construcţii s-a investit aproximativ 11 milioane de lei. Şi în echipamente s-a investiti foarte mult. Cele mai importante echipamente care au fost recepţionate în acest an şi au fost asigurate fie cu finanţare de la CJ Olt sau de la Ministerul Sănătăţii sunt: 20 de monitoare funcţii vitale, două aparate de anestezie, un ventilator, un laser pentru Urologie, astfel încât am terminat de dotat Secţia de Urologie la standarde de clinică univeristară, trei ecografe de înaltă performanţă, o masă de operaţie pentru Chirurgie Plastică, o masă de operaţie pentru Blocul Operator. Acestea sunt echipamentele cu valori foarte mari, deşi au fost cumpărate şi altele mai mici. Am dotat spitalul cu 300 de paturi medicale noi, o parte vor merge pe secţiile reabilitate, altele pe secţiile ce urmează să fie reabilitate. Vorbim de o valoare totală a echipamentelor de circa şase milioane de lei. Sumele fiind asigurate în proporţie de 50-50 de CJ Olt şi Ministerul Sănătăţii.

Câţi pacienţi au trecut pragul Spitalului Slatina, în 2019?
Ne apropiem de finalul anului, şi pot spune că Spitalul Slatina are un număr de 43.000 - 44.000 de pacienţi externaţi. Este o creştere cu aproximativ 2.000 de pacienţi faţă de 2018.

Ce v-aţi propus pentru anul viitor? Ce priorităţi sunt stabilite?
Anul viitor, vrem să finalizăm toate proiectele de construcţii în curs, să scoatem din nou la licitaţie construcţia pasarelei dintre Corpul central şi Corpul medical, pentru că s-au actualizat indicatorii tehnico-economici. De asemenea, continuăm dotarea cu echipamente medicale. Principala prioritare în 2020, în funcţie şi de finanţare, după ce se va aproba bugetul de stat, este achiziţionarea a două aparate de radiologie, care au o valoare de 1,5 milioane de lei fiecare, şi a încă patru ecografe de înaltă performanţ pentru Secţia de Radiologie şi pentru secţiile de Ginecologie. Lista de achiziţii va fi finalizată în ianuarie 2020, contează foarte mult şi de bugetul aprobat.  

Aţi mai primit bani acum, pe final de an?  
Am primit bani de la CAS Olt, în această perioadă. Ni s-au rambursat valorile aferente concediilor medicale pentru cinci luni, pe care spitalul le suportase, în valoare de 1,6 milioane de lei. De asemenea, am primit o regularizare de 1,3 milioane de lei pentru serviciile de acuţi, în condiţiile în care depăşirea contractului pe primele zece luni ale anului este de circa şase milioane de lei. Înţeleg şi că pe luna decembrie vom mai avea o sumă ce va fi decontată la jumătatea lunii ianuarie, dar nu ştiu exact valoarea.

În privinţa resursei umane, Spitalul Slatina mai are deficit?
În privinţa medicilor, cu mici excepţii, suntem asiguraţi pe absolut toate secţiile. Mai avem în desfăşurare chiar acum concursuri pe Oftalmologie, Reumatologie şi Pediatrie. După ce reuşim, dacă se vor angaja şi aceşti medici, suntem acoperiţi. În privinţa asistentelor, avem un concurs în desfăşurare, se vor angaja 12 asistente, urmează ca în ianuarie să avem un concurs pentru zece posturi de asistente şi zece infirmiere ca să asigurăm deficitul pe aceste secţii.

Când va începe să funcţioneze UPU Pediatrie?
De la 27 decembrie va funcţiona UPU Pediatrie, într-o singură tură, pentru că este un singur medic angajat, şapte ore dimineaţa pe o singură tură. Urmează ca până la 1 martie să mai angajăm încă trei medici la UPU Pediatrie, astfel încât această unitate să funcţioneze 24 din 24 şi să nu mai supraaglomerăm Biroul de internări de la Pediatrie. Practic, Secţia de Pediatrie va rămâne distinctă, iar toată activitatea Biroului de internări se va muta în cadrul UPU actual, într-o sală special amenajată.

Dacă ar fi să faci o comparaţie cu funcţiile pe care le-ai mai deţinut de-a lungul timpului, cum caracterizeri postul din fruntea Spitalului Slatina? Este cel mai greu?
Sunt doi ani şi trei luni de când sunt manager şi am încercat tot ce se poate pentru a creşte calitatea serviciilor medicale şi a actului medical. Nimeni nu vine de drag la spital, toată lumea vine pentru că are probleme. Ai o satisfacţie personală atunci când vezi că proiectele pe care le-ai pus în practică contribuie la creşterea gradului de sănătate al oltenilor. Nu s-ar fi putut face nimic fără banii de la Consiliul Judeţean Olt, pentru că sumele alocate au fost mai mult decât generoase. Vorbim de 400 de miliarde de lei vechi, în ultimii doi ani. Spitalul Slatina este una din priorităţile CJ Olt. Vorbim de un efort de echipă făcut pentru locuitorii judeţului Olt. Este cel mai greu job al meu din toate funcţiile pe care le-am deţinut în administraţia publică, fie locală, fie centrală, dar este şi un loc de muncă care îţi oferă mari satisfacţii, pentru că rezultatele muncii tale sunt cuantificabile foarte rapid.