20 de locuinţe noi în Slatina. Primăria asigură utilităţi

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) va construi în Slatina un nou imobil cu apartamente şi garsoniere pentru tineri, pe stada Cireaşov, nr. 23.



Administratorul public al Slatinei, Cristian Cismaru, a asigurat că primăria a prins în bugetul pentru acest an fonduri pentru racordarea noului imobil la utilităţi.

„Urmează etapa 2.2 pe ANL şi asigurăm absolut toate utilităţile. Sunt bugetate toate, începând de la sistematizare rutieră, iluminată, apă, canal, electricitate”, a explicat Cismaru.

ANL a demarat, în luna aprilie, procedura de achiziție publică servicii de proiectare - studiu de fezabilitate și studii conexe pentru obiectivul de investiţie „Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, judeţul Olt, municipiul Slatina, str. Cireașov nr. 23, etapa II.2.2”, totalizând 20 locuințe.

Aceste locuințe se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin ANL, și care pot primi repartiții în cel mult 36 de luni de la împlinirea acestei vârste, persoane care nu își permit să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă.

„După minimum un an de închiriere neîntreruptă, chiriaşii au posibilitatea de a cumpăra apartamentele în care locuiesc, fără ca vânzarea să fie condiționată de vârsta solicitanților (achitând integral prețul locuințelor din sursele proprii și/sau credite ipotecare contractate de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului, în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la data înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, sau în rate lunare egale, inclusiv dobânda aferentă, cu un avans de minim 15% din valoarea de vânzare, direct către autoritățile publice locale care administrează locuințele)”, arată ANL.

Conform solicitării formulate de autoritatea publică locală, pe amplasamentul propus în str. Cireașov nr. 23 se vor realiza 20 apartamente cu două camere, într-un imobil cu regim de înălțime P+3E+M, similar cu investiția finalizată în anul 2020 pentru specialiștii din sănătate.

Termenul estimat de finalizare a procedurii este de circa 30 zile, urmând ca, după semnarea contractului de prestări servicii, documentația tehnico-economică să fie predată la ANL în termen de 45 zile.