Actualitate

2019-04-18, 16:05:36

20 de primării din judeţ, fără amenajamente pastorale. Director OSPA Olt: „Mai sunt litigii, iar ordinul prefectului nu bate cu inventarul primăriei”

20 de primării din judeţ nu şi-au făcut până acum amenajamentele pastorale. Specialiştii OSPA Olt nu pot lucra aceste proiecte pentru că primăriile au probleme. Sunt situaţii în care ordinul prefectului privind păşunea din localitate nu coincide cu inventarul autorităţilor locale.

Directorul OSPA Olt, Constantin Rotea, a precizat că bani au fost alocaţi pentru aceste proiecte, însă primăriile trebuie să-şi rezolve problemele.

„Noi lucrăm în continuare la amenajamentele pastorale. Mai avem de făcut proiecte pentru 20 de primării. Unele nu au toate documentele, am înţeles că mai sunt în litigiu. În alte situaţii, ordinul prefectului nu bate cu inventarul primăriei. Mai sunt probleme şi nu putem să lucrăm, pentru că nu ştim suprafeţele exacte. Noi ce solicitări am avut, le-am onorat. De exemplu, săptămâna aceasta am fost la Vişina Nouă şi am finalizat Leleasca şi Orlea. Ministerul ne-a alocat banii, am acoperi cam toate proiectele. Ne-ar mai rămâne cam şapte-opt localităţi de finalizat. Bani am avea, dar să-şi rezolve problemele ca să le putem lucra”, a spus directorul OSPA, Constantin Rotea.

APIA va condiţiona plata subvenţiilor cu întocmirea proiectele de amenajamentele pastorale.

Pajiştile sunt suprafeţe agricole de păşuni şi fâneţe, naturale sau cultivate, folosite pentru producţia de iarbă sau de alte plante erbacee furajere, care nu au fost incluse timp de cel puţin cinci an în sistemul de rotaţie al culturilor şi care sunt utilizate pentru păşunatul animalelor şi producerea de furaje. Gestionarea pajiştilor se stabileşte prin amenajamentele pastorale.

Proiectul de amenajament pastoral cuprinde: descrierea situaţiei geografice, topografice şi planul parcelar al pajiştilor aflate pe teritoriul unităţii administrativ teritoriale, descrierea solului şi a faunei, capacitatea de păşunat a pajiştii, lucrările de îngrijire şi îmbunătăţire a pajiştilor, planul de fertilizare şi măsurile agropedoameliorative.

Comentarii

Redacţia

2019-04-18 16:05:36

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...