28 de noi îmbolnăviri cu COVID-19, în Olt. 1.120 de cazuri la nivel naţional, în ultimele 24 de ore

Oltul înregistrează o nouă zi cu multe cazuri de coronavirus. Astfel, Grupul de Comunicare Strategică raportează 28 de îmbolnăviri pentru judeţul Olt. La nivel naţional sunt 1.120 de cazuri noi şi 22 de decese.

De la debutul pandemiei, 635 de olteni au fost diagnosticaţi cu infecţia SARS-COV 2, 28 numai în ultima zi. 

Potrivit oficialilor, la nivel naţional s-au înregistrat 1.120 de cazuri noi, la peste 15.000 de teste efectuate. 

„În intervalul 25.07.2020 (10:00) – 26.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 22 de decese (17 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Brăila, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la categoria de peste 80 de ani. 20 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru altul nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, arată GCS.

351 de pacienţi se află la ATI.