3,11% dintre olteni au votat la Referendum, până la ora 13.00

Prezența la vot în județul Olt, la Referendum, este peste cea înregistrată la nivelul țării, sâmbătă la ora 13.00.

Până la ora 13.00, 3,11% dintre oltenii cu drept dr vot își exprimaseră opțiunea la cele două referendumuri, în timp ce prezența la nivel național era de 2,54%.

11.496 este cifra exactă a celor care au votat, potrivit datelor BEC, iar 16.36 dintre aceștia s-au trecut pe listele suplimentare.

Oltenii sunt chemaţi să răspundă cu „da” sau „nu” la întrebarea „Sunteţi de acord cu atribuirea denumirii Olt-Romanaţi judeţului Olt?”. Pentru ca această schimbare de denumire să se producă, la vot trebuie să se prezinte 30% dintre oltenii aflaţi în listele electorale permanente, iar 50% plus unu dintre aceştia să voteze „da”.

Totodată, oltenii sunt chemaţi să răspundă cu „da” sau „nu” cu privire la redefinirea termenului de familie din Constituţia României.

369.349 sunt aşteptaţi să se prezinte la vot în cele 379 de secţii de votare de pe raza judeţului.