40.000 hectare de culturi agricole din zona Caracal vor fi irigate gratuit, după repornirea sistemului de la Fărcaşele

Lucrările de retehnologizare a amenajării de irigații Terasa Caracal s-au încheiat, sistemul care asigură irigații pentru aproximativ 10.000 hectare urmând să pornească, cel mai probabil, în două săptămâni. Apa va fi repompată apoi printr-o altă stație, suprafața totală irigată fiind de aproape 40.000 hectare, la final.

Directorul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), filiala Caracal, Cristian Vrutse, a declarat că stația de irigații de la Caracal a fost complet retehnologizată, cu o investiție de aproape 200 de miliarde de lei vechi, și va fi pornită luna viitoare.

Mai întâi se va pune în funcțiune stația de bază de la Fărcașele, pentru ca apoi apa să fie repompată printr-o altă stație, aflată la Caracal. Astfel se va asigura accesul infrastructura de irigații pentru o suprafață de aproximativ 40.000 hectare de teren agricol din zonă.

„Lucrările de retehnologizare a stației au fost finalizate. Avem însă unele probele cu un transformator electric, de aceea pornirea stației de bază a fost puțin întârziată. Am anunțat furnizorul de electricitate și am primit confirmarea că vor veni, în perioada următoare, să îl înlocuiască. Pornim mai întâi stația de la Fărcașele, care asigură apă pentru 10.000 hectare, apoi și stația de repompare de la Caracal, întreaga infrastructură  asigurând apă pentru irigarea a aproximativ 40.000 hectare”, a explicat Vrutse.

Agricultorii vor beneficia de apă gratuită pe canalele principale de irigații, costurile cu energia electrică fiind suportate de ANIF.