50 de locuri de muncă la cules căpşune, nectarine şi afine în Spania. Termenul limită pentru depunerea dosarului este 20 februarie

Persoanele din judeţul Olt interesate să muncească în Spania, la cules fructe, sunt aşteptate până pe 20 februarie, să-şi depună dosarul la AJOFM. Sunt oferite 50 de locuri de muncă. Nu se cer cunoştinţe de limbă străină. Contractul de muncă va fi pe o perioadă de cinci luni.

Muncitorii vor lucra în câmp, la culesul fructelor, în regiunea Huelva din Spania. Programul de lucru este 8.00-15.00, cu o pauză de masă de 30 de minute. Ziua este plătită cu 38 de euro. Candidaţii nu trebuie să cunoască o limbă străină.

Angajatorul oferă cazare contra 40 de euro pe lună. Transportul dus va fi plătit de lucrător, iar cel de reîntoarcere va fi plătit de companie, la terminarea contractului. Durata contractului este în perioada 20 februarie-20 iunie.

Persoanele cu domiciliul în județul Olt, care corespund cerințelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate.

Înscrierea în baza de date pentru munca în străinatate se realizează în baza următoarelor documente: cererea tip (se completează la sediul agenției), copie act identitate, CV, adeverință medicală cu menţiunea „apt pentru muncă”. Persoanele selectate vor fi contactate de către angajator.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 20 februarie.