70 de olteni înţepaţi de căpuşe, doar într-o săptămână

Vremea caldă şi timpul petrecut în aer liber au făcut ca, în numai o săptămână, 71 de olteni să se prezinte la spital înţepaţi de căpuşe.

Potrivit reprezentanţilor DSP Olt, 56 de persoane s-au prezentat la Spitalul Slatina, iar alte 15 la Spitalul Caracal. De la începutul lunii aprilie, în judeţul Olt, s-au prezentat la medic 135 de persoane înţepate de căpuşe.

Specialiştii atrag atenţia asupra măsurilor ce trebuie luate în cazul în care mergem la iarbă verde, unde pericolul să fim înţepaţi de căpuşe este mai mare.

„În cadrul măsurilor de protecţie personală împotriva infestării cu căpuşă   recomandăm populaţiei: protecţia individuală în cazul deplasării în zone de risc (purtarea unor haine deschise la culoare, cu pantaloni lungi  introduşi în şosete de culoare deschisă şi textură deasă, purtarea unor pantofi fără orificii sau decupaje, prezentarea la medic în cazul în care se constată prezenta unei capuşe fixate pe piele (atât în scopul extragerii corecte, cât şi în vederea educaţiei pentru observarea eventuală a apariţiei unor simptome)”,
se arată într-un comunicat de presă remis de DSP Olt.

Creşterea numărului de îmbolnăviri transmise prin căpuşe este favorizată de schimbările climatice - fluctuaţii de temperatură, precipitaţii abundente - şi vegetaţie.