Administraţie

2017-12-04, 14:14:42

99 de comune şi două oraşe au primit 6,5 milioane lei de la CJ Olt. Marius Oprescu: „Banii pot fi folosiţi oriunde, nu numai la salarii”

Consilierii judeţeni au aprobat, luni, alocarea sumei de 6.500.000 lei către 101 comune şi oraşe din Olt care au dificultăţi în ceea ce priveşte plata salariilor sau cofinanţarea unor investiţii.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a explicat, la finalul şedinţei, că banii vin din Fondul de rezervă al instituţiei, cea mai mică sumă alocată fiind de 40.000 lei.

„Consiliul Judeţean a reuşit, de-a lungul anului, să facă anumite economii, la anumite capitole. Am strâns aceşti bani în Fondul de rezervă şi, ca în fiecare an, l-am alocat primăriilor aflate în dificultate. Ca de fiecare dată, în baza solicitării primăriilor, noi am intervenit cu aceşti bani. Să specificăm că fiecare primărie primeşte minimum 40.000 lei, iar cel mai mult au primit câteva comune suma de 200.000 lei. Practic, fiecare comună şi două oraşe, care aveau anumite dificultăţi la plata salariilor, au primit bani”, a declarat Oprescu.

El a adăugat că primăriile pot folosi aceşti bani pentru ceea ce au nevoie, nu doar pentru plata salariilor.

„Banii sunt pentru cheltuieli curente şi de capital. Administraţiile publice locale pot să-i folosească oriunde, nu numai la salarii. Cei care aveau nevoie de cofinanţări la proiecte, la investiţii, îi pot folosi”, a conchis preşedintele CJ Olt.

Totodată, CJ Olt a demarat procedurile pentru iniţierea unui proiect de hotărâre de guvern prin care să fie alocată suma de 8.944.000 lei către primăriile din judeţ care nu mai au bani pentru plata salariilor, utilităţilor sau au conturile blocate din cauza unor datorii la terţi, însă potrivit preşedintelui forului judeţean, guvernanţii încă nu au răspuns acestei solicitări.

Sumele distribuite de CJ, către primării, din Fondul de rezervă:

Drăgăneşti-Olt - 200.000 lei
Piatra-Olt - 100.000 lei
Baldovineşti -  100.000 lei
Băbiciu - 40.000 lei
Bărăşti - 50.000 lei
Bârza - 40.000 lei
Bobiceşti - 40.000 lei
Brastavăţu -40.000 lei
Brâncoveni - 40.000 lei
Brebeni - 40.000 lei
Bucinişu - 40.000 lei
Călui - 50.000 lei
Cârlogani - 200.000 lei
Cezieni  - 40.000 lei
Cilieni - 200.000 lei
Coloneşti - 150.000 lei
Corbu - 40.000 lei
Coteana - 100.000 lei
Crâmpoia - 40.000 lei
Cungrea - 40.000 lei
Curtişoara - 150.000 lei
Dăneasa - 100.000 lei
Deveselu - 50.000 lei
Dobreţu - 100.000 lei
Dobrosloveni - 50.000 lei
Dobroteasa - 70.000 lei
Dobrun - 100.000 lei
Drăghiceni - 40.000 lei
Făgeţelu - 40.000 lei
Fălcoiu - 50.000 lei
Fărcaşele - 100.000 lei
Găneasa - 40.000 lei
Găvăneşti - 70.000 lei
Gârcov - 40.000 lei
Ghimpeţeni - 90.000 lei
Giuvărăşti - 100.000 lei
Gostavăţu - 100.000 lei
Grădinile - 50.000 lei
Grojdibodu - 50.000 lei
Gura Padinii - 70.000 lei
Ianca - 50.000 lei
Iancu Jianu - 40.000 lei
Icoana - 40.000 lei
Ipoteşti - 50.000 lei
Izbiceni - 40.000 lei
Izvoarele - 100.000 lei
Leleasca - 40.000 lei
Mărunţei - 40.000 lei
Mihăeşti - 40.000 lei
Milcov - 50.000 lei
Morunglav - 40.000 lei
Nicolae Titulescu - 60.000 lei
Obârşia - 100.000 lei
Oboga - 200.000 lei
Optaşi Măgura - 50.000 lei
Orlea - 40.000 lei
Osica de Jos - 50.000 lei
Osica de Sus - 70.000 lei
Pârşcoveni - 50.000 lei
Perieţi - 100.000 lei
Pleşoiu - 40.000  lei
Poboru - 40.000 lei
Priseaca - 40.000 lei
Radomireşti - 50.000 lei
Redea - 40.000 lei
Rotunda - 90.000 lei
Rusăneşti - 50.000 lei
Sâmbureşti - 70.000 lei
Sârbii Măgura - 80.000 lei
Scărişoara - 40.000 lei
Schitu - 40.000 lei
Seaca - 40.000 lei
Slătioara - 40.000 lei
Spineni - 40.000 lei
Sprîncenata - 120.000 lei
Stoicăneşti - 40.000 lei
Strejeşti - 150.000 lei
Studina - 40.000 lei
Şerbăneşti - 40.000 lei
Şopârliţa - 40.000 lei
Ştefan cel Mare - 40.000 lei
Tătuleşti - 50.000 lei
Teslui - 40.000 lei
Tia Mare - 40.000 lei
Topana - 40.000 lei
Traian - 40.000 lei
Tufeni - 40.000 lei
Urzica - 40.000 lei
Valea Mare - 50.000 lei
Vădastra - 40.000 lei
Vădăstriţa - 40.000 lei
Văleni - 40.000 lei
Vâlcele - 40.000 lei
Verguleasa - 100.000 lei
Vişina - 100.000 lei
Vişina Nouă - 40.000 lei
Vitomireşti - 40.000 lei
Vlădila - 100.000 lei
Voineasa - 40.000 lei
Vulpeni - 60.000 lei
Vultureşti - 50.000 lei


Comentarii

Redacţia

2017-12-04 14:14:42

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro