A căzut tot în picioare. Gigel Știrbu s-a dat cu Orban, în ultimul moment, și a ajuns vicepreședinte regional al PNL

Uneltirile și jocurile de culise ale fostului președinte al PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, au fost încununate de succes, el fiind ales într-o funcție de vicepreședinte la nivel național al partidului condus, de sâmbătă, de Ludovic Orban.

Gigel Sorinel Știrbu este, de sâmbătă, noul vicepreședinte al PNL, care are în subordine organizațiile partidului din regiunea Oltenia. Cum a ajuns el în această poziție? La fel cum a făcut-o pentru a ajunge în toate posturile publice: „ținând aproape” și fiind pregătit pentru oricare deznodământ.

Înaintea Comitetului National al PNL de sâmbătă în care a fost ales noul președinte al partidului, Știrbu a evitat să spună de partea cărui candidat se situează: Ludovic Orban sau Cristian Bușoi. Mai mult, Știrbu a declarat, într-o conferință de presă, cu subiect și predicat, că așteaptă să vadă care dintre cei doi vor fi aleși pentru a spune dacă va candida și el pentru o funcție de vicepreședinte. În plus, Știrbu nu a semnat moțiunea niciunuia dintre cei doi candidați.

Ei bine, fostului președinte PNL Olt i-au ieșit jocurile fiind ales, sâmbătă, în funcția de vicepreședinte regional al partidului.

„Astăzi, în cadrul Consiliului Național al Partidului Național Liberal, am fost ales în funcția de vicepreşedinte regional pe regiunea Sud-Vest Oltenia. Mulțumesc tuturor colegilor liberali pentru votul acordat astăzi și îmi exprim speranța că alături de Ludovic Orban vom face din PNL cea mai puternică forță politică a României!”, a scris Știrbu, pe Facebook, după alegerea în noua funcție.

Despre cum va ajuta parlamentarul de Olt PNL-ul, rămâne de văzut, însă trebuie menționat că, în cei patru ani în care a condus PNL Olt, Știrbu n-a reușit să câștige absolut nicio bătălie electorală.