A crescut numărul echipelor înscrise în „Cupa Satelor”. Două grupări din judeţul Vâlcea vor evolua în grupele formate de AJF Olt

Interes mare pentru „Cupa Satelor”, competiţie lansată în această toamnă, pentru dezvoltarea fotbalului din mediul rural. Pe lângă cele 28 de echipe anunţate iniţial de AJF Olt, alte patru formaţii s-au înscris în competiţia ce va debuta sâmbătă, 13 octombrie. Este vorba despre echipe de copii din localităţile Dobroteasa şi Vultureşti, dar şi două din judeţul Vâlcea, Olanu şi Drăgoeşti, deoarece judeţul vecin nu organizează această competiţie destinată descoperirii de talente în mediul rural. Simona Ciocioană

Pentru dezvoltarea fotbalului şi descoperirea de tinere talente în mediul rural, FRF a lansat, în această toamnă, în colaborare cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Cupa Satelor, o competiţie rezervată copiilor sub 13 ani. 

32 de echipe s-au înscris la nivelul judeţului Olt, printre acestea două din Vâlcea. Acestea au fost repartizate, de către AJF Olt, în opt grupe, câştigătoarea din fiecare serie urmând să participe la turneul final pentru desemnarea campioanei judeţene. Competiţia rezervată copiilor sub 13 ani va debuta, sâmbătă, 13 octombrie.

Echipele vor avea în componenţă copii născuţi după 1 ianuarie 2006, din satele şi comunele din judeţ. De asemenea, fiecare echipă poate avea în lot şi trei fete născute în 2004 sau mai mici. 

Meciurile se vor disputa pe un teren cu dimensiunile 70 de metri lungime, 50 lăţime, 9 contra 9, două reprize a câte 15 minute, cu 5 minute pauză. Jocurile se vor disputa sâmbăta, între orele 10-15.00.

Pentru a putea lua parte la joc, sportivii trebuie să prezinte carnetul de elev, vizat la zi, certificatul de naştere, copie, şi viza medicală - apt pentru efort.

Cele 32 de echipe, care vor lua startul competiţiei desfăşurate la nivel judeţean, au fost repartizate în opt  grupe a câte patru echipe. Câştigătoarea din fiecare serie va participa la turneul final pentru desemnarea campioanei judeţene.

Grupa I: Curtişoara, Crâmpoia, Cîrlogani, Iancu Jianu.

Grupa a II-a: Fălcoiu, Brâncoveni, Osica de Jos, Dobrun.

Grupa a III-a: Coloneşti, Văleni, Radomireşti, Sprâncenata.

Grupa a IV-a: Dobrosloveni, Deveselu, Redea, Rotunda.

Grupa a V-a: Traian, Scărişoara I, Scărişoara II, Cilieni.

Grupa a VI-a: Tia Mare, Izbiceni, Vişina, Brastavăţu.

Grupa a VII-a: Băbiciu, Stoeneşti, Fărcaşele, Cezieni. 

Grupa a VIII-a: Dobroteasa, Vultureşti, Olanu, Drăgoeşti.