A încetat din viaţă profesorul Ion Negreanu din Balş

Profesorul Ion Negreanu, din cadrul Liceului Teoretic „Petre Pandrea” Balş, a încetat din viaţă, potrivit unui anunţ al instituţiei de învăţământ.
Dascălul a încetat din viaţă, vineri. Ritualul înmormântării se va desfășura luni, 3 mai, de la orele 12.00 la capelă și va continua la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

„Azi, 30 aprilie 2021, și-a încheiat misiunea pe acest pământ domnul profesor ION NEGREANU, unul dintre dascălii de elită și directorii care au scris pagini memorabile în existența liceului nostru”, se arată în mesajul transmis de Liceu.

Ion Negreanu este şi autorul mai multor cărţi, printre care Monografia oraşului Balş.