Acreditarea serviciilor sociale, o necunoscută pentru multe primării din Olt

Acreditarea serviciilor sociale constituie încă o mare problemă pentru multe dintre administraţiile locale din judeţ. Astfel, din cele 112 primării din judeţul Olt, peste o sută nu au acreditat serviciul sau compartimentul public de asistenţă socială.

Acreditarea serviciilor sociale le-ar putea permite edililor să întocmească proiecte prin care să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea comunităţilor pe care le conduc. Situaţia este cu atât mai surprinzătoare cu cât obţinerea acreditării nu presupune vreun efort financiar din partea celui care o solicita.


„Deşi de multe ori i-am informat pe asistenţii sociali sau persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din cadrul primăriilor cu privire la oportunitatea acreditării serviciilor sociale, puţini au înţeles acest lucru”, au precizat reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Olt.


La nivelul judeţului, doar zece primării dintre cele 112 au conştientizat avantajul acreditării serviciilor sociale. Printre acestea se numără primăriile din oraşele: Slatina, Caracal, Corabia şi Drăgăneşti Olt, iar în mediul rural, Grojdibodu, Deveselu, Fărcaşele, Drăghiceni, Bărăşti şi Sârbii Măgura.


„Legislaţia nu le impune acreditarea serviciului social sau a compartimentului respectiv, dar lipsa acreditării reprezintă un obstacol în calea accesării de diverse fonduri. Furnizarea de servicii sociale primare constă în informarea oamenilor despre drepturile pe care le au sau consilierea acestora pe diferite probleme”,
mai spun reprezentanţii AJPIS Olt.


Primăriile care nu au acreditare nu sunt eligibile pentru a fi acceptate cu proiecte sociale finanţate din fonduri externe sau de la bugetul de stat. În condiţiile în care primăriile au bugete austere, este necesar chiar să aibă acreditare, pentru a răspunde mai bine nevoilor de asistenţă socială ale comunităţii. În lipsa acreditării, de pierdut are comunitatea. 


Pe lângă aceste entităţi, în judeţul Olt mai sunt acreditaţi următorii furnizori de servicii sociale: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt; Centrul de Asistenţă Medico - Socială Caracal; centrul de Asistenţă Medico-Socială Corabia; Organizaţia pentru copii cu nevoi speciale „Trebuie” - filiala Olt; Fundaţia „Casa Luminii”; Fundaţia Kids Alive Romania; Asociaţia nevăzătorilor din Romania - filiala judeţeană Olt; Asociaţia L’Arcobaleno (Curcubeu); Asociaţia Nagual; Asociaţia Naţională a Surzilor din România - Filiala Surzilor Slatina; Episcopia Slatinei şi Romanaţilor; Aşezământul Mănăstire Buna-Vestire; Arhiepiscopia Craiovei - Mitropolia Olteniei (Centrul Multifuncţional Grădinari pentru copii defavorizaţi); Asociaţia pentru Dezvoltare Integrată şi Asociaţia Lumea Copiilor Speciali.