Actorul Ion Dichiseanu a fost internat de urgență la Spitalul Floreasca

Ion Dichiseanu a fost internat de urgență la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, a anunțat purtătorul de cuvânt al unității medicale.

Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa, pentru Agerpes.

Actorul ar suferi de insuficiență renală și respiratorie, iar atunci când au ajuns medicii de la Ambulanță avea saturația de oxigen foarte scăzută. Dichiseanu a fost testat pentru Covid, iar rezultatul a fost negative, potrivit digi24.ro

Ion Dichiseanu are 87 de ani, fiind un actor cu o bogată activitate teatrală şi cinematografică. S-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București în 1959. Este cunoscut datorită activității sale artistice în cadrul Teatrului Nottara, precum și pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru de televiziune și teatru radiofonic.