Adina Diaconu luptă pentru a schimba bronzul, de la dublu mixt, intr-o medalie mult mai strălucitoare

Perechea Adina Diaconu/Cristian Pletea luptă, în această seară, pentru a accede în finala de la dublu mixt a Campionatului Mondial de la Riva del Garda. Cei doi au medalia de bronz asigurată, după ce au trecut de perechea Haidong Xu/Tianyi Qian, din China.

Slătineanca Adina Diaconu are o nouă medalie asigurată la Campionatul Mondial ce se desfăşoară în Italia. Alături de constănțeanul Cristian Pletea, sportiva pregătită de Petre Arnăutu a ajuns în semifinale la dublu mixt. Cei doi vor lupta pentru a juca finala în această seara de la ora 21.30, ora României.

Adina Diaconu a intrat în competiție şi în proba de dublu, calificându-se alături de Andreea Dragoman în primele opt. Cele două îşi vor apăra titlul de campioane mondiale, după aurul cucerit în urmă cu doi ani.

Din păcate, în proba de simplu, Adina Diaconu a fost eliminată în şaisprezecimi.