Ministrul a fost însoţit şi de ceilalţi deputaţi PSD, Marius Iancu, Florin Barbu şi Emil Albotă, dar şi de preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, vicepreşedinţii Ionuţ Ivan şi Virgil Delureanu şi cei doi primari ai celor două municipii din Olt, Emil Moţ şi Ion Doldurea.
Fost şef al Agenţiei de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR) din subordinea Ministerului Agriculturii, Adrian Chesnoiu a fost pe rând administrator public şi viceprimar al municipiului Caracal. În 2020 a candidat cu succes la Camera Deputaţilor, pe lista PSD Olt.