Agentul Neagu de la Poliţia Potcoava rămâne în libertate

Agentul Gabriel Adrinel Neagu, din cadrul Poliţiei oraşului Potcoava, prins în flagrant de procurori în timp ce lua mită, a fost lăsat în libertate de magistraţii Curţii de Apel Craiova.

Propunerea de arestare a ajuns pe masa magistraţilor craioveni după ce Tribunalul Olt şi-a declinat competenţa având în vedere calitatea agentului Neagu, aceea de avocat, trecut incompatibil, în anul 2007. Curtea de Apel Craiova a motivat decizia respingerii propunerii de arestare pe considerentul că a fost formulată de o unitate de parchet necompetentă.

 

„Respinge propunerea de arestare preventivă privind pe inculpatul Neagu Gabriel Adrinel ca formulată de un Parchet necompetent după calitatea persoanei. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu de la 27.11.2015”, spun magistraţii craioveni.

Agentul Gabriel Neagu a fost prins în flagrant de procurori în timp ce primea mită de la un şofer din judeţul Caraş Severin pentru a trece în procesul verbal fapte mai puţin grave decât cele întâmplate. Poliţistul a cerut, săptămâna trecută, 500 lei pentru a trece cu vederea cele întâmplate. El a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraţilor Tribunalul ui Olt cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru luare de mită.

Procurorii au mai precizat că agentul Gabriel Neagu nu se afla la prima faptă. Chiar pe 17 noiembrie el a primit 400 de lei de la un şofer din Bucureşti, pentru a nu-i suspenda permisul de conducere, în ciuda faptului că se impunea acest lucru.