AJF-urile, videoconferinţă cu FRF pe data de 7 mai

Dacă săptămâna trecută, conducerea FRF a susţinut o videoconferinţă cu reprezentanţii cluburilor din eşalonul al treilea, joi, 7 mai, vor fi cunsultaţi preşedinţii AJF-urilor, cu privire la modul în care ar putea fi finalizat actualul sezon pe teren, dacă autorităţile vor permite organizarea competiţiilor sportive după ridicarea stării de urgenţă. Potrivit preşedintelui AJF Olt, George Constantinescu, semnalele din teritoriu sunt pentru reluarea meciurilor din Liga a IV-a, implicit susţinerea barajului de promovare în Liga a III-a.

Conducerea FRF va avea joi, 7 mai, de la ora 11.00, o videoconferinţă cu preşedinţii AJF-urilor, legată de modul în care competiţiile judeţene ar putea fi încheiate pe teren. Potrivit preşedintelui AJF Olt, George Constantinescu, echipele angrenat în lupta pentru accederea la barajul de promovare îşi doresc reluarea meciurilor, dacă se va permite organizarea de competiţii sportive.

Reprezentanţii echipelor mă întreabă tot timpul când începem, semnalele sunt pentru reluarea meciurilor, dar nu ştim nimic. Asteptăm să vedem ce se va decide. Probabil, joi, în cadrul videoconferinţei vom afla mai multe detalii”, a precizat preşedintele AJF Olt, George Constantinescu.

La nivelul Ligii a IV-a Olt, lupta pentru primul loc este destul de strânsă. Liderul Petrolul Potcoava are un avans de patru puncte faţă de principala urmăritoare, Oltul Curtişoara. 

Certitudinea în acest moment este anunlarea competiţiilor de copii şi juniori, cu excepţia Ligii Elitelor Under 19. În urma consultărilor avute cu membrii afiliați, din dorința de a proteja copiii și a diminua riscul infectării, dar şi pentru că nu există o miză competițională de tip retrogradare/promovare, FRF a luat decizia de a anula toate competițiile de copii și juniori de pe teritoriul României pentru sezonul 2019/2020, în total 31 de competiții.