AJOFM Olt a plătit peste 14 milioane de lei, şomajul tehnic pentru aprilie

AJOFM Olt a efectuat plata şomajului tehnic pentru 90% dintre firmele din judeţul Olt care şi-au sistat activitatea şi în luna aprilie, ca urmare a pandemiei COVID-19. Astfel, din cele aproximativ 1.300 de societăţi, 1.118 au primit sprijinul financiar, valoarea totală a sumei plătite fiind de 14.262.000 de lei.

1.290 de societăţi din judeţul Olt, cu un număr de 13.000 de salariaţi, au solicitat şomajul tehnic pentru luna aprilie. Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, au foste efectuate plăţile pentru 1.118 firme. Valoarea toată a plăţilor este de 14.262.000 de lei, bani care au ajuns la 8.500 de persoane, celelalte firme care urmează să primească sprijinul financiar având un număr mult mai mare de angajaţi. Este vorba despre companiile de pe platforma industrială care, de asemenea, şi-au întrerupt activitatea din cauza pandemiei COVID-19.

Plata fondurilor necesare către angajatori se va face în termen de maximum 15 zile, iar plata angajatorilor către salariații aflați în șomaj tehnic se va efectua în 3 zile.

Salariatul aflat în șomaj tehnic va primi 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut, și în perioada de șomaj tehnic îi vor fi achitate CAS, CASS și impozitele aferente.