AJOFM Olt: Absolvenţii de liceu mai au la dispoziţie 14 zile să depună actele pentru a primi ajutor de şomaj

Absolvenţii de liceu din judeţul Olt, care nu au promovat bacalaureatul, se mai pot înregistrat în evidenţa AJOFM pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj, până la 24 iulie, anunţă agenţia.

Absolvenţii de liceu din judeţul Olt - promoţia 2017 pot beneficia de indemnizaţie de şomaj numai dacă se înregistrează în evidenţele agenţiilor locale şi punctelor de lucru din subordinea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, în termen de 60 de zile de la data absolvirii studiilor.

Conform legislaţiei în vigoare, dată limita de înregistrare la AJOFM Olt, a absolvenţilor din promoţia 2017 care nu au promovat examenul de bacalaureat este 24 iulie 2017, potrivit unui comunicat remis de agenţia judeţeană. Neînregistrarea până la această dată atrage imposibilitatea acordării indemnizaţiei de şomaj.

Pentru a se înregistra tinerii din judeţul Olt se pot adresa la: Slatina, str. Prelungirea Crişan, nr.2;  Caracal, str. Nicolae Titulescu, nr.29; Balş, str. Nicolae Bălcescu, bl.152, ap.1 şi 3; Corabia, str. T. Vladimirescu, nr.52; Drăgăneşti Olt, str. N.Titulescu, nr.111.

Toate agenţiile locale şi punctele de lucru funcţionează zilnic, după următorul program: luni - joi 8.00-16.30; vineri 8.00-14.00.
 
Actele necesare pentru înregistrarea la AJOFM Olt, ca persoană în căutarea unui loc de muncă, sunt următoarele: act de identitate (copie şi original); act de studiu sau adeverinţă din care să rezulte dată absolvirii (copie + original); adeverinţă de la medicul de familie cu menţiunea „apt muncă”.