AJOFM Olt execută silit 92 de persoane care au încasat necuvenit bani de la stat

Au încasat indemnizaţie de somaj, dar şi salariu, au beneficiat de prime de relocare, deşi nu mai aveau dreptul, sau au abandonat cursurile de formare profesională, fără o motivare. Acum, sunt buni de plată. Este vorba despre 92 de persoane, executate silit de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt. Debitele depăşesc suma de 75.000 de lei.

Au primit nejustificat bani de la stat, iar acum sunt nevoiţi să-i returneze. Este vorba despre 92 de persoane din judeţul Olt care au încasat diverse subvenţii de la AJOFM Olt. Cei mai mulţi debitori sunt cu indeminizaţii de somaj, după ce au beneficiat, în paralel, şi de salariu.

„Avem în executare silită un număr de 92 de debitori, pentru suma totală de 75.494 de lei. Cu indeminizaţii de şomaj avem 42 de persoane, 35 care au abandonat cursurile de formare profesională, fără o motivare clară şi 13 sunt debite provenite din prime de instalare sau relocare”,
a declarat purtătorul de cuvânt al AJOFM Olt, Elena Iordache.

Pe lista debitorilor se regăseşte, de asemenea, o persoană juridică. Este vorba despre un anagajator, care a fost amendat cu suma de 3.000 de lei, pentru că nu a comunicat Agenţiei locurile de muncă vacante.