Albanezul care a snopit în bătaie un tânâr, la Pârşcoveni, reţinut pentru 24 de ore. Poliţiştii au reţinut şi un alt bărbat implicat în scandal

Cetăţeanul albanez care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a snopit în bătaie un tânăr din Pârşcoveni, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. Alături de el, a mai fost reţinut şi un alt bărbat.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că cei doi bărbaţi vor fi prezentaţi unei unităţi de parchet.

„Ieri, 21 septembrie 2020, în continuarea cercetărilor efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Bobicesti au fost reținuți, pentru 24 de ore, doi bărbați bănuiți că ar fi agresat, pe raza comunei Pârșcoveni, un barbat, din localitate. În cursul acestei zile, cei doi bărbați vor fi prezentați unității de Parchet cu propuneri legale”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Potrivit poliţiştilor, scandalul dintre cei doi a pornit, pe fondul unor discuţii contradictorii, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o terasă din Pârşcoveni.

„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bobicesti s-au deplasat de îndată pe raza comunei Pârșcoveni și din primele cercetări au stabilit faptul că, la data de 20 septembrie, în jurul orei 03.00, în fața unui bar din localitate, ar fi avut loc un conflict spontan, pe fondul unor discuții contradictorii, între doi bărbați, cu vârstele de 36 și de 41 de ani, ambii din aceeași localitate. În urma agresiunii, bărbatul, de 36 de ani, ar fi căzut pe partea carosabilă, după care și-a pierdut cunoștința”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.