ALDE, un partid unicat în istorie. Şi nu cred că în sensul bun

Eu chiar n-am mai auzit de un partid care să se găsească într-o situaţie ca ALDE din România. Nu cred că mai există aşa ceva undeva în lumea civilizată şi nici în istorie.

Aşadar, ALDE a ieşit de la guvernarea cu PSD, lăsând de izbelişte toate planurile pentru care acest partid a cerut şi primit voturi în 2016. A provocat, practic, căderea Guvernului şi criza politică în care ne aflăm. Mai departe, în teritoriu, inclusiv în judeţul Olt, ALDE rămâne în alianţă cu PSD că are o grămadă de directori prin funcţii bine plătite care n-ar vrea să-şi lase postul pentru nimic în lume.

În continuare, ALDE a ajuns la un acord cu PNL şi va vota Guvernul Orban. Acelaşi PNL despre care oamenii lui Tăriceanu spuneau că e partid-carcasă, că e controlat de foştii pedilişti că toţi sunt oameni răi.

Tot cei de la ALDE au un protocol cu Pro România, care prevede susţinerea candidatului independent Mircea Diaconu, la prezidenţialele de la sfârşitul lunii.

Stau şi mă întreb ce mai înţelege activistul de rând al celor de la ALDE (dacă mai există) din această situaţie de neînţeles. Vorbele lui Caragiale „cu Puterea, dar şi cu Opoziţia, când vine la guvernare” au căpătat un alt sens. Cei de la ALDE sunt în acelaşi timp la Putere şi în Opoziţie. Poate că de asta nu mai reuşesc să scoată vreun procent mai mare de trei-patru la sută.