Alocaţiile de stat, indemnizaţiile de creştere copil, stimulentul de inserţie pot fi ridicate de pe card înainte de Paşte

AJPIS Olt a trimis către bănci sumele necesare acordării alocaţiilor de stat, indemnizaţiilor de creştere copil şi stimulentului de inserţie. Astfel, cei care primesc în cont bancar aceste ajutoare financiare pot ridica banii de pe card începând de miercuri.

Dacă în privinţa pensiilor nu s-a luat încă o decizie cu privire la acordarea drepturilor băneşti înaintea Sărbătorilor Pascale, există câteva categorii care îşi vor primi, cu siguranţă,  banii cuveniţi în aceste zile. Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială Olt a virat sumele necesare acordării alocaţiilor de stat, indemnizaţiilor de creştere a copilului şi a stimulentului de inserţie.

„Astăzi (n. red. - marţi) am efectuat plata pentru alocaţiile de stat, indemnizaţiile de creştere a copilului şi stimulentul de inserţie. Cei care au card, pot ridica banii începând de mâine”, a precizat Ileana Ghiţă, director al AJPIS Olt.

Prin urmare, beneficiarii acestor categorii de prestaţii sociale, care au optat pentru a primi banii în cont bancar, pot să-şi ridice drepturile începând de miercuri, 4 aprilie.