Alro începe reducerea producţiei. Sindicalist: Se închid treptat trei hale

Preşedintele Sindicatului Liber Aluministul din cadrul Alro Slatina, Constantin Popescu, a declarat că, de săptămâna viitoare, se trece la reducerea producţiei, conform planului anunţat de conducere. Urmează şi disponibilizări.


Popescu a afirmat că vor fi închise, treptat, trei hale.

"De marţi închidem, conform planului, şi urmează restructurarea cu 25 la sută din personal. Sunt sectoare care se închid, iar şefii îi trimit să-şi găsească locuri de muncă. Se închid treptat trei hale", a declarat sindicalistul.

Peste 500 de angajaţi ai Alro Slatina şi de la alte unităţi de producţie din municipiu dar şi din ţară au protestat, joi, în faţa Prefecturii Olt. Oamenii se tem că vor rămâne fără locuri de muncă deoarece, pe fondul crizei din energie, Alro a anunţat o reducere a capacităţii de producţie.

Alături de sindicatele din cadrul Alro, la miting au participat şi angajaţi ai TMK Artrom, Prysmian, Altur, dar şi sindicalişti din Galaţi şi Tulcea.

Alro Slatina a anunţat că, în contextul situației excepționale de pe piețele de energie și gaze, Consiliul de Administrație a adoptat, în ședința din 27 decembrie 2021, programul de producție pe anul 2022 ce vizează reducerea  activităţii de producţie a aluminiului primar. Conducerea societăţii asigură însă că nu se vor efectua disponibilizări, „pentru moment”.