Alro, investiţii de peste 16 milioane de dolari, în primele şase luni ale anului, pentru creşterea competitivităţii şi a eficienţei operaţionale

Investiţii de peste 16 milioane de dolari, atât în segmentul de aluminiu primar, cât şi în cel de aluminiu procesat, au fost făcute de Alro, în primele şase luni ale lui 2017, potrivit unui comunicat de presă remis de companie.

La începutul acestui an, Alro a demarat peste 20 de proiecte de investiţii, în valoare totală de aproape 41 de milioane de dolari, pentru creşterea eficienţei operaţionale şi a gamei de produse cu un grad mare şi foarte mare de procesare.

„La Alro, avem un program de dezvoltare pe termen lung pe care îl urmăm cu rezultate foarte bune, atât la nivelul gamei şi al calităţii produselor, cât şi la nivel operaţional, iar investiţiile demarate ne ajută să ne consolidăm poziţia la nivel global”, a declarat directorul general al Alro SA, Gheorghe Dobra.

El a adăugat că investiţiile vor duce la creşterea eficienţei energetice a Alro.

„În plan operaţional, noile echipamente vor susţine programul nostru de extindere a gamei de produse cu valoare adăugată mare şi foarte mare, specifice industriilor auto şi aeronautică, dar vor avea şi un efect direct asupra consumurilor specifice, ducând la creşterea eficienţei energetice a Companiei. În plus, vom creşte cantităţile de metal reciclat, ceea ce va avea efecte pozitive şi asupra mediului înconjurător”, a mai spus Dobra.

Compania a achiziţionat echipamente tehnologice de ultimă generaţie de la cei mai mari producători de profil pentru industria metalurgică, precum Danieli & C. Officine Meccaniche,  Fata S.P.A, Danieli Centro Combustion, Otto Junker, Wagstaff şi Altek. Astfel, vor fi dezvoltate capacităţi noi de călire a tablelor din aliaje de aluminiu, de planare a tablelor cu grosimi mai mici de 20 mm, precum şi de omogenizare a şleburilor.

În plus, Compania va moderniza laminorul de benzi la rece nr. 2. În felul acesta, Alro va creşte capacitatea de producţie pentru plăci de aluminiu de înaltă tehnologie, utilizate în industria auto şiaeronautică , putându-şi extinde astfel portofoliul de clienţi.

De asemenea, Alro investeşte în instalarea unei capacităţi de procesare a zgurii de aluminiu şi în modernizarea cuptoarelor existente, crescând, astfel, cantitatea de metal care poate fi reutilizat în procesul de producţie. Pe lângă reducerea consumurilor specifice, această investiţie are şi un impact pozitiv asupra mediului înconjurător, reducând cantitatea de deşeuri de aluminiu rezultată din procesul tehnologic. Noile echipamente vor optimiza procesul tehnologic de reciclare a deşeurilor la Eco-Topitorie şi vor creşte eficienţa energetică a Companiei.

Programul de investiţii va permite Alro să îşi extindă baza de clienţi în industrii care utilizează aluminiu prelucrat de înaltă calitate.

În primele şase luni ale lui 2017, Grupul Alro a înregistrat un profit net de 187 de milioane de lei. Profitul net ajustat a fost de 219 milioane de lei, în semestru I al anului 2017, iar cifra de afaceri a Grupului a crescut cu 14,5%, ajungând la 1,4 miliarde de lei, de la 1,2 miliarde de lei, în semestrul I al anului 2016.