Alro Slatina, investiţie de peste 100 de milioane de dolari în creşterea eficienţei energetice şi în scăderea consumurilor

Alro Slatina investeşte peste 100 de milioane de dolari, pentru creşterea eficienţei energetice şi scăderea consumurilor companiei, în cadrul programului „Green Factory” (Fabrica verde).

Pe termen lung, compania implementează conceptul de „Fabrică Verde”, ţintind spre zero deşeuri, zero emisii.

„În ultimii 15 ani, am investit continuu în echipamente moderne, care au crescut nu doar producţia, ci şi eficienţa operaţională. În plus, programele noastre de cercetare ne-au ajutat să atingem consumuri de energie şi emisii cu mult mai reduse comparativ cu media industriei. Acum a venit momentul să facem pasul următor, să diminuăm suplimentar amprenta industrială, dar în acelaşi timp să continuăm să creştem producţia de aluminiu cu valoare adăugată mare şi foarte mare şi să ne consolidăm poziţia pe pieţe sofisticate, precum industria aero sau cea auto”, a declarat directorul general al Alro, Gheorghe Dobra.

Conceptul de „Fabrică Verde” vizează folosirea tehnologiilor ecologice de ultimă generaţie, disponibile pe piaţă, care vor permite companiei să producă aluminiu cu profitabilitate mare şi foarte mare. În plus, acestea vor contribui la îndeplinirea ţintei Alro de apropiere de zero deşeuri şi zero emisii. Planul de afaceri pentru perioada 2017 - 2021 previzionează investiţii totale de peste 190 de milioane de dolari, din care peste 100 de milioane de dolari pentru proiectele de creştere a eficienţei energetice.

În ultimii 15 ani, Alro a investit constant în programe de îmbunătăţire a eficienţei operaţionale, cu rezultate foarte bune în raport cu media industriei mondiale a aluminiului.

În sectorul de aluminiu primar, Compania a înlocuit trafo redresorii de curent continuu, ceea ce a dus la o economie 30.000 MWh/an, respective 1,5 milioane de dolari anual. De asemenea, a implementat tehnologia cu alimentare centrală asistată de calculator, precum şi captarea şi epurarea gazelor în centre de tratare de gaze, care a dus la scăderea consumului de electricitate în curent continuu cu circa 1.000 kWh/t de aluminiu, o economie de  200.000 MWh/an, adică aproximativ 10 de milioane de dolari anual. Consumul de gaze naturale la producţia de anozi s-a redus, la rândul lui, de trei ori prin modernizarea cuptoarelor de coacere, iar la cuptoarele de tipire şi elaborare metal acesta a scăzut cu 20%. Consumul de apă s-a diminuat, de asemenea, de aproximativ cinci ori, datorită construirii staţiei de recirculare şi tratare a apei.

În plus, construirea eco-turnătoriei pentru procesarea deşeurilor din aluminiu prin topire, a condus la o economie de peste 95% a consumului de electricitate comparativ cu procesul de producţie a aluminiului electrolitic.

În sectorul de aluminiu prelucrat, Alro a modernizat liniile de prelucrare, a introdus noi tehnologii şi echipamente cu randament energetic ridicat. În plus, a implementat conceptul de mentenanţă predictivă şi digitalizare. Toate acestea, au avut ca rezultat o creştere a producţiei de aluminiu prelucrat de patru ori, dar şi reducerea consumului specific de electricitate de cinci ori. Tehnologia de ultimă generaţie a permis Companiei să introducă noi tipuri de produse în portofoliu, pentru industria auto şi aero.

Numai în primele şase luni ale acestui an, Alro a finalizat investitii de peste 16 milioane de dolari, atât în segmentul de aluminiu primar, cât şi în cel de aluminiu procesat. Programul de investiţii va permite Alro să îşi extindă baza de clienţi în industrii care utilizează aluminiu prelucrat de înaltă calitate.