Amenzi de peste 89.000 de lei, aplicate de poliţiştii olteni în perioada minivacanţei de Ziua Naţională. 14 şoferi au rămas fără permis

Valoare contravenţiilor aplicate de poliţiştii olteni, în minivacanţa de 1 Decembrie, a fost de 89.975 lei, iar valoarea bunurilor confiscate a fost de 1.070 lei. De asemenea, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 232 lei.

Potrivit unui comunicat de presă remis de IPJ Olt, în perioada 30 noiembrie - 3 decembrie, peste 200 de poliţişti au acţionat zilnic cu 80 de mijloace auto, pe raza judeţului Olt.

Astfel, în cele patru zile de acţiune, peste 150 poliţişti de ordine publică, sprijiniţi de 30 de poliţişti rutieri, 7 poliţişti de investigaţii criminale, 10 poliţişti din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale şi 7 poliţişti din cadrul altor structuri, au aplicat 315 sancţiuni contravenţionale.

„Din totalul acestora, cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost aplicate la regimul rutier (276), restul fiind aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 (29), 3 în domeniul silvic şi 5 pentru încălcarea Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite”,
se arată în comunicatul citat.

De asemenea, în perioada minivacanţei de 1 Decembrie, poliţiştii rutieri au reţinut 14 permise de conducere şi un certificat de înmatriculare. În aceeaşi perioadă, au fost sesizate 47 infracţiuni, 5 autori fiind prinşi în flagrant.