Amenzi mari pentru comercializarea cărnii de porc neexpertizate sanitar. Oltenilor le este interzisă vânzarea porcilor, cârnaţilor şi cărnii

Sărbătorile se apropie cu paşi repezi, iar oltenii au început deja goana după cumpărături pentru mese cât mai îmbelşugate. Specialiştii atrag atenţia ca toate cumpărăturile să fie achiziţionate doar din unităţi autorizate. Cei care vor fi descoperiţi că vând carne de porc neexpertizată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor vor fi sancţionaţi cu amenzi de până la 40.000 lei.

În ultima lună din an, consumul creşte, iar autorităţile trebuie să fie vigilente. Pe de o parte, pentru a preveni apariţia toxiinfecţiilor alimentare, iar pe de altă parte, pentru a stopa apariţia de noi focare de pestă porcină africană.

În acest context, specialiştii din cadrul ANSVSA recomandă ca toate produsele alimentare să fie achiziţionate doar din unităţi sau spaţii autorizate sanitar veterinar.

Mai mult de atât, este interzisă comercializarea porcilor, a cărnii și a produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului pestei porcine africane. Tot ca o măsură de siguranţă, porcul crescut în gospodărie, carnea și produsele din carne provenite de la acesta sunt interzise de la a fi comercializate.

Specialiştii spun că proprietarii trebuie să cheme medicul veterinar să evalueze porcul, înainte de sacrificare.

„Medicul veterinar verifică starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare şi dă sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce se fac pentru a nu vă pune sănătatea în pericol. În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul este bolnav, nu riscați sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului, numai dacă acesta este identificat și înregistrat”, spun specialiştii ANSVSA.

Oltenii trebuie să meargă la medicul veterinar şi pentru efectuarea examenului trichineloscopic, această recomandare fiind valabilă şi pentru carnea obţinută de la mistreţi.

Probele trebuie să fie recoltate din limbă, musculatura intercostală, pilierii diafragmatici, mușchii maseteri, mușchii abdominali, partea musculară a diafragmei situate în apropierea costelor sau a sternului (de dimensiunea unei nuci).
Costul unui examen trichineloscopic este între 9 și 45 de lei plus TVA, în funcție de metoda utilizată (trichineloscopie directă sau digestie artificială).

Specialiştii ANSVSA atrag atenţia că vânzarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.