ANAF anunţă că Vama Slatina asigură operaţiunile urgente şi în afara programului de lucru

ANAF continuă să ia măsuri pentru ca sistemul vamal să funcţioneze fără probleme astfel încât importurile de materiale şi echipamente medicale să nu aibă de suferit. Toate birourile vamale de frontieră lucrează non-stop, iar cele de interior lucrează şi în afara programului de lucru, dacă sunt solicitate. Vama Slatina asigură toate urgenţele, încât operaţiunile vamale să nu aibă de suferit în această perioadă de stare de urgenţă.

ANAF anunţă că este implicată în efortul național de limitare a răspândirii virusului și prin Direcția generală antifraudă fiscală, dar mai ales prin Direcția generală a vămilor și structurile vamale teritoriale, personalul vamal tratând cu prioritate operațiunile desfășurate de organizațiile și operatorii economici şi acordând o atenție specială operațiunilor de import de materiale și echipamente medicale.

„Birourile vamale de frontieră au program non-stop, iar birourile vamale de interior au primit instrucțiuni de a asigura îndeplinirea formalităților vamale pentru operațiunile urgente și în afara programului normal de lucru, ori de câte ori vor fi solicitate”, se arată într-un comunicat de presă remis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt.

Totodată, organele fiscale tratează cu maximă operativitate solicitările contribuabililor din această perioadă, în special în cazul agenților economici pentru care a fost accelerat procesul de rambursare al TVA, în vederea asigurării fluxului de capital necesar continuării activității, mai anunţă AJFP Olt.

„Reamintim contribuabililor că obligațiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanță prin intermediul Spatiului Privat Virtual (pentru depunerea declarațiilor și obținerea de informații), iar plata poate fi efectuată prin internet banking sau ghiseul.ro. Informații generale în domeniul fiscal și IT se pot obține prin apelarea Call-center-ului, la numărul de telefon 031.403.91.60. De asemenea, contribuabilii care nu sunt înrolați în Spațiul Privat Virtual pot utiliza Formularul de contact de pe site-ul Agenției pentru a obține informații generale în domeniul fiscal și IT”, se mai arată în documentul citat.