Totodată, la fața locului au mai fost găsite și oase care urmează a fi expertizate pentru a se confirma dacă sunt sau nu umane.
„Suspectul principal a fost adus la audieri, dar are o atitudine necooperantă și refuză să facă orice declarații”, a mai precizat procurorul Anca Anuța. Prim-procurorul de pe lângă Tribunalul Olt, care a declarat și că a fost delegat pentru a discuta despre acest subiect, a mai spus la Digi24 că procurorul care a coordonat cazul este Cristian Popescu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.
„Am înțeles că acea unitate de parchet a fost sesizată de către lucrătorii de Poliție în după-amiază zilei de 25 iulie, pe la ora 15.30. S-a întregistrat, ca urmare a acelei sesizări, un dosar penal la Parchetul Caracal, având ca obiect infracțiunea de lipsire de libertate. Din acel moment, procurorul desemnat cu instrumentarea cauzei, care supraveghea în mod direct cercetările, a făcut o echipă și s-au desfășurat activitățile specifice. S-au cerut autorizații de la judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Caracal, autorizații de interceptare, localizare, înregistrare audio-video. S-au solicitat alte trei percheziții care s-au și efectuat cu privire la alte locații pentru că la acel moment nu era localizat imobilul respectiv. S-au cules alte informații, s-au exclus datele culese până în acel moment și, în cele din urmă, undeva în jurul orei 1.30 noaptea s-a putut stabili că apelul s-a făcut din acel imobil. S-a luat legătura cu lucrătorii de poliție și s-a stat”, a afirmat procurorul șef al Parchetului Tribunalului Olt.
„În această dimineață s-a luat decizia ca Parchetul Tribunalului Olt să preia acest dosar, când s-a efectuat cercetarea, cu ocazia percheziției domiciliare și când au fost identificate resturi de oase”, a mai spus Anca Anuța.
Procurorul-șef al Parchetului Tribunalului Olt a spus că nu există certitudinea că s-au găsit fragmente umane în casa respectivă: „Sunt indicii care induc o crimă, nu vorbim despre dovezi certe”.