Angajaţi ai Dezvoltare Urbană Slatina, care au cioplit doi pomi de pe bulevard, sancţionaţi

Doi arbori de pe bulevardul A.I. Cuza din Slatina au fost ciopliţi de angajaţii firmei care administrează spaţiile verzi, în încercarea de le monta grătare de protecţie cu rol decorativ, imaginile viralizându-se pe Facebook. Cei doi angajaţi vor fi sancţionaţi, potrivit unui comunicat al societăţii.

Doi angajați ai SC Dezvoltare Urbană Slatina SRL, firma care administrează spaţiile verzi, locurile de joacă şi fântânile din municipiu, au recurs, joi, la cioplirea a doi arbori de pe bulevardul A.I. Cuza, în timpul operațiunii de montare a grătarelor de protecție cu rol decorativ. Potrivit unui comunicat al societăţii, cei doi n-au avut acordul inginerului de specialitate şi vor fi sancţionaţi.

„În fapt, cei doi au încurcat grătarele pe care trebuia să le monteze la pomii respectivi. Menționăm că fiecare grătar este făcut pentru fiecare arbore în parte, ba chiar cu 10 centimetri mai mare decât diametrul acestuia. În urma acestui eveniment neplăcut, cei doi angajați urmează fie sancționați, o comisie de disciplină din cadrul societății va stabili sancțiunile ce vor fi aplicate, conform regulamentului de ordine interioară”,
se arată în comunicatul citat.

Sursa citată a adăugat că cei doi arbori afectați de neglijența angajaților au fost evaluați de inginerii de specialitate din cadrul societății și s-a constatat că „nu există pericol de uscare și nu a fost afectată rezistența lor”.

„SC Dezvoltare Urbană Slatina SRL regretă incidentul și îi asigură pe slătineni că va continua activitățile de înfrumusețare peisagistică a municipiului nostru”,
mai arată sursa citată.