Angajaţii Fiscului oltean ameninţă cu greva generală acuzând discrepanţele salariale dintre structura centrală şi cele din teritoriu

Angajaţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Olt sunt nemulţumiţi de noua grilă de salarizare în care sunt prevăzute diferenţe mari dintre salariile ce vor fi primite de specialiştii structurii centrală şi cei din teritoriu. Preşedintele Sindicatului Finanţelor Publice Olt, Ion Popa, a precizat că, în această perioadă, au loc negocieri, însă sindicalistul nu exclude şi o decizie radicală, în urma căreia întreg sistemul să fie blocat.

Dacă în ţară au fost organizate zilele acestea proteste spontante, angajaţii Fiscului oltean aşteaptă finalizarea negocierilor liderilor de sindicat. Aceştia sunt nemulţumiţi de noua grilă de salarizare.

 

Preşedintele Sindicatului Finanţelor Publice Olt, Ion Popa, a precizat că nemulţumirile acestora pleacă de la discrepanţele mari dintre salariaţii structurii centrale şi cei din teritoriu.

 

„Sunt mari nemulţumiri, pentru că ne-au împărţit în două grile: una ce include aparatul central de la Bucureşti, care are în medie cu 47-48 la sută mai mult ca noi, şi structurile din teritoriu, cu 25.000 de oameni. Cei din urmă vor rămâne cu salariile blocate până în 2023. Asta se va întâmpla dacă rămânem pe grila aceasta care este în Parlament. A rămas că se mai discută încă o săptămână”, a spus Popa.


Liderul de sindicat a precizat că, dacă nu va fi găsită o soluţie, se va ajunge la o decizie radicală.


„Dacă nu se găseşte o soluţie, o să luăm o decizie radicală, pentru că oamenii sunt nemulţumiţi din cauza diferenţierii mari dintre angajaţii structurii centrale şi cei din teritoriu. Suntem în negocieri, iar săptămâna viitoare vom şti ce vom face. O decizei radicală înseamnă blocarea sistemului. Dacă se ajunge aici, afectăm toate structurile bugetare din ţară, pentru că profesorii, cei din armată, poliţie, spitale nu îşi mai iau banii. Nu este vorba numai de noi. Au avut loc discuţii responsabile la Bucureşti. Structurile din teritoriu aduc banii la buget. De la 1 ianuarie ne-au mărit planul foarte mult, cu 20 la sută
”, a adăugat Ion Popa.