Aproape 260 de olteni au primit finanţare prin Programul Casa Verde Clasic

După verificările efectuate în anul 2017, de Administraţia Fondului pentru Mediu, din cele 288 de dosare depuse de olteni în cadrul Programului Casa Verde Clasic - sesiunea 2016, 259 au fost acceptate şi 29 au fost respinse.

Potrivit unui comunicat remis de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Olt, la nivelul judeţului Olt în cadrul Programului Casa Verde Clasic-sesiunea 2016, (beneficiari persoane fizice), au fost depuse în total 288 dosare de finanţare dintre care: 286 dosare de finanţare pentru instalare panouri solare şi două dosare de finanţare pentru instalare pompe de căldură. Suma totală alocată judeţului Olt pentru Programul Casa Verde Clasic 2016 a fost de 1.735.047 lei.

„Până la această dată, toţi cei 259 de solicitanţi ale căror dosare de finanţare au fost acceptate au semnat la APM Olt contractele de finanţare nerambursabilă pentru instalarea panourilor solare, iar 98 dintre aceştia au şi efectuat lucrările de instalare a panourilor solare şi au depus la APM Olt documentele în vederea decontării de către AFM a cheltuielilor efectuate pentru instalarea panourilor solare. Restul de 161 de solicitanţi care au semnat contractele de finanţare nerambursabilă au posibilitatea ca în termen de 10 luni de la semnarea contractului de finanţare să efectueze lucrările de instalare a panourilor solare şi să depună la APM Olt documentele în vederea decontării cheltuielilor efectuate pentru instalarea panourilor solare, conform art. 23 din Ordinul MMAP nr. 1817/ 2016”, se arată în comunicatul citat.

După data efectuării lucrărilor de instalare a panourilor solare beneficiarii sunt obligaţi să menţină investiţia realizată în cadrul programului pentru o perioadă de cel puţin un an de la data expirării contractului de finanţare nerambursabilă. 

„Finanţarea nerambursabilă acordată va fi recuperată în cazul în care obiectivele finanţate nu sunt folosite conform scopului stabilit, precum şi în cazul în care acestea au fost vândute/gajate/înstrăinate în timpul derulării proiectului şi/sau pe o perioadă de un an de la data expirării contractului, în conformitate cu prevederile Ordinului MMAP nr. 1817/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, beneficiari persoane fizice”, se mai arată în documentul citat.

Listele cu solicitanţii din judeţul Olt, ale cător dosare de finanţare au fost aprobate şi respinse, dar şi listele cu contestaţiile admise şi respinse se regăsesc pe pagina de internet a AFM: www.afm.ro, domeniul Programe de finanţare - CASA VERDE CLASIC (persoane fizice).