Aproape 30 de locuri de muncă de ospătar şi bucătar oferite de o ţară nordică. Cunoaşterea limbii engleze, condiţie obligatorie

Finlanda vine cu o nouă ofertă de muncă. 27 de locuri de muncă de ospătar, ospătar şef şi bucătar şef sunt puse la dispoziţia persoanelor aflate în cutarea unui loc de muncă în străinătate. Pe lângă experienţă de cel puţin un an, se cer cunoştinţe bune de limbă engleză. Câştigurile sunt de până la 15 euro pe oră, iar orele de muncă duminica se plătesc dublu.

Posturile necesită experienţă de peste un an, rezistenţă la stres, politeţe, dar mai ales cunoştinţe bune de limba engleză. Cunoaşterea altei limbi străine constituie un avantaj.

Printre sarcini se numără preluarea comenzilor, prezentarea mâncării din meniu, recomandarea vinurilor pentru posturile de ospătar şi ospătar şef, în timp ce bucătarul şef coordonează echipa şi stabileşte meniul.

Cazarea este gratuită, iar câştigurile salariale sunt de până la 15 euro pe oră. Duminicile sunt plătite dublu.

Persoanele interesate pot obţine mai multe detalii despre contract de la consilierul EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt. Oferta de lucru este valabilă până la 31 octombrie.