Aproape 300 de fermieri olteni şi-au ipotecat terenurile agricole

Potrivit statisticii OCPI Olt, 372 de olteni şi-au ipotecat proprietăţile în luna martie. Dintre acestea, 299 sunt ipoteci pe terenuri agricole.

Pentru a accesa credite, 299 de fermieri olteni şi-au ipotecat terenurile agricole, în luna martie. Acestea sunt terenuri agricole în extravilanul localităţilor. Alţi şapte olteni şi-au ipotecat terenurile neagricole. În această perioadă a anului, fermierii au nevoie de bani ca să-şi cultive terenurile. În total, în luna martie, au fost înscrise în cărţile funciare de la OCPI Olt 372 de ipoteci.
 
Din statistica OCPI Olt, niciun oltean nu a reuşit să-şi radieze ipoteca luna trecută.

Tot în această perioadă, la nivelul judeţului au fost tranzacţionate 117 imobile, din care 41 sunt terenuri agricole în extravilan.