Social

2019-01-07, 15:31:49

Aproape 4.000 de angajaţi din judeţul Olt au, de la 1 ianuarie, salariul minim brut de 3.000 de lei

Noul an a venit cu veşti bune pentru angajaţii din domeniul construcţiilor. Guvernul a majorat, cu 1 ianuarie, salariul minim brut pentru lucrătorii din acest domeniu de activitate. Astfel, potrivit datelor furnizate de ITM Olt, la nivelul judeţului, de astfel de majorări vor beneficia aproape 4.000 de salariaţi.

De la 1 ianuarie 2019, angajaţii din domeniul construcţiilor vor avea cel mai mare salariu minim brut, conform legii, din ţară. Astfel, timp de nouă ani, până în 2028, aceştia vor avea un salariu minim brut diferenţiat de 3.000 de lei.
 
OUG nr. 114/2018, publicată în Monitorul Oficial, prevede că angajaţii din domeniul construcţiilor vor beneficia de un salariu minim brut diferenţiat de 3.000 de lei. Măsura este valabilă între 1 ianuarie 2019 şi 31 decembrie 2028.

„La nivelul judeţului Olt, sunt încadraţi în muncă pe activitatea de construcţii, definită de codul CAEN, 3.800 de muncitori. În perioada verii, numărul acestora creşte, pentru că în sezonul rece cele mai multe societăţi îşi trimit angajaţii în şomaj”,
a precizat inspectorul şef al ITM Olt, Cristian Ungureanu.

Salariaţii din construcţii vor fi scutiţi de la plata impozitului pe venit în cotă de 10%, în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028. Tot pentru perioada perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 inclusiv, cota contribuţiei de asigurari sociale (pensii) va fi diminuată cu 3,75%, devenind astfel 21,25%. Mai mult, nivelul contribuţiei nu poate fi mai mic decat 21,25% din salariul minim aplicat sectorului construcţiilor.

Contribuţia asiguratorie de muncă se va diminua de la 2,25% aplicat la baza de calcul la 0,3375% din baza de calcul conform prevederilor Codului Fiscal. Astfel, pentru un salariu brut de 3.000 lei, salariul net cuvenit angajatului va fi 2.362 lei, cu aproximativ 87% mai mult decat salariul minim net calculat pentru valoarea de 2.080 lei brut, iar costul angajatorului total va fi de 3.010 lei.

Vechimea în muncă şi stagiile de cotizare la sistemul de asigurări pentru somaj, pentru accidente de muncă şi boli profesionale, pentru concedii medicale nu vor fi afectate de aceste modificări. Perioadele în care salariaţii din domeniul construcâiilor vor fi scutiţi de la anumite contribuţii sociale vor reprezenta perioade de cotizare şi aceştia vor putea beneficia de sistemul public de sanatate, pensii şi şomaj.

Comentarii

Redacţia

2019-01-07 15:31:49

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...