Aproape 9.000 de slătineni şi-au plătit impozitele şi taxele locale, în prima lună a anului

8.964 dintre slătineni şi-au achitat dările către bugetul local, în prima lună a anului, peste 6.500 dintre ei beneficiind şi de scutirea de 10% acordată de municipalitate.

Şeful Direcţiei Generale Economice a Primăriei Slatina, Alin Calotă, a declarat că, din 8 ianuarie 2018 şi până în prezent, la ghişee s-au prezentat 8.964 persoane fizice care au optat să-şi achite obligaţiile fiscale restante şi curente.

Dintre acestea, 6.550 au beneficiat de bonificaţia de 10 %, impozite achitate pe clădiri, impozitul pe teren si impozitul pe mijloacele de transport, pentru că şi-au achitat dările înainte de data de 31 martie.

În prima lună a anului, 547 de persoane juridice şi-au plătit impozitele şi taxele, din care 138 au beneficiat de reducerea de 2%.

Reprezentanţii Direcţiei Economice spun că, după data de 31 martie, vor demara procedurile de executare în cazul slătinenilor care nu şi-au achitat dările.

„Termenul limită pentru a beneficia de bonificaţia de 10% pentru persoane fizice, respectiv 2% pentru persoane juridice este de 31 martie. După acest termen persoanele care au uitat să-și achite obligațiile fiscale sunt notificate cu adrese întocmite și transmise de către inspectorii  noștri. Pentru persoanele care au omis plata acestor obligații și figurează cu restante în sistemul nostru informatic vor fi executați silit prin poprire la locul de muncă sau de pe conturile bancare personale conform prevederilor legale, proceduri obligatorii reglementate de Codul Fiscal”, a declarat Alin Calotă.

El a adăugat că, în urma modificărilor Codului Fiscal, s-a eliminat un impozit în cazul terenurilor intravilane şi a scăzut impozitul pe clădirile nerezidenţiale.

„Potrivit modificările survenite în Codul Fiscal pentru anul 2018, în cazul terenurilor intravilane, impozitul se stabilește prin eliminarea impozitării celor 400 metri pătraţi la tariful de curs construcții, toată suprafață deținută de contribuabil calculându-se la tariful stabilit conform categoriei de folosinţă declarată. Adică, un impozit mai mic la terenurile intravilane. O altă modificare este scăderea impozitului de la 1% la 0,5%, pentru clădirile nerezidențiale ale  persoanelor fizice”,
a mai declarat Calotă.