Actualitate

2019-04-15, 11:44:29

Aproape o jumătate de milion de găini ouătoare, în judeţ. Oltenii îşi pot procura şi ouă ecologice din două ferme

Două săptămâni mai sunt până la Paşte, iar de pe fiecare masă nu vor lipsi ouăle, vopsite de oltence în gospodării. Oltenii au posibilitatea să-şi cumpere ouă prospete din cele opt ferme de la nivelul judeţului, toate avizate sanitar veterinar. Dintre acestea, două sunt ferme ecologice.

Directorul DSVSA Olt, Veronel Bolborea, a precizat că ouăle ce pleacă din aceste ferme trec prin centre de ambalare, unde sunt marcate şi etichetate. 450.000 de găini ouătoare sunt în aceste ferme, de unde oltenii îşi pot procura chiar şi ouă ecologice.
 
„În judeţul Olt avem opt ferme de găini ouă de consum, cu un efectiv de 450.000 de găini ouătoare. Dintre acestea, în două ferme de găini se produc ouă ecologice. Toate ouăle care plecă din aceste ferme trec obligatoriu prin centrele de ambalare. În centru de ambalare are loc marcarea ouălor, li se dă termenul de valabilitate. Ouăle pleacă marcate, etichetate şi ajung apoi în unităţile de comercializare. Toate fermele sunt autorizate”
, a spus Bolborea.

Exploataţii comerciale de găini ouătoare la nivelul judeţului avizate sanitar veterinar sunt la: Văleni, Curtişoara (sat Dobrotinet), Stoicăneşti, Curtişoara (sat Curtişoara), Sâmbureşti, Leleasca (sat Urşi), Leleasca (sat Leleasca) şi Ghimpeţeni. Dintre acestea, la Curtişoara şi Leleasca se produc ouă ecologice.

Potrivit autorităţilor, un ou are un termen de valabilitate de 28 de zile.

„Perioada de valabilitate a unui ou este de 28 de zile. Ouăle trebuie să fie marcate cu codul de producător, să provină din centrele de ambalare, care trebuie să fie autorizate, şi să respecte standardele de comercializare. Cele cu coajă crăpată sau lovită se duc către incinerare”
, a adăugat Bolborea.

La nivelul judeţului au fost probleme cu ferma de la Scorniceşti, unde autorităţile au descoperit Fipronil în ouă.

Bolborea a dat asigurări că toate ouăle produse în judeţ sunt sigure pentru consum.

„Au fost probleme doar cu ferma din Scorniceşti, unde a fost descoperită o substanţă ce era interzisă. Au fost eliminate toate ouăle şi păsările. Nu mai există niciun risc pentru consumatorul final”, a conchis Bolborea.



Comentarii

Redacţia

2019-04-15 11:44:29

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...