Aproape o treime din şcolile din judeţ funcţionează fără autorizaţie sanitară

29,11% dintre unităţile de învăţământ din judeţul Olt nu au autorizaţie sanitară de funcţionare şi nici nu vor obţine până la începerea noului an şcolar din cauză că nu îndeplinesc condiţii minime cum ar fi existenţa unei surse de apă potabile, gard împrejmuitor sau cabine de WC separate pe sexe.

Potrivit unui raport al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), din cele 512 unităţi de învăţământ din judeţul Olt, 363 sunt autorizate sanitar (70,89%) şi 149 sunt neautorizate. Din cele neautorizate, 146 au fost respinse, iar trei n-au solicitat.

Comparativ, în anul 2017, 358 (70,05%) de unităţi de învăţământ erau neautorizate dintr-un total de 511.

Sursa citată mai spune că printre motivele neautorizării se numără lipsă sursă proprie de apă potabilă sau apă ce nu respectă parametrii de potabilitate, clădiri având componente de construcţie deteriorate (faţade, tavane, pereţi interiori, acoperişuri), mobilier şcolar degradat sau neadaptat ca dimensiuni la vârsta tinerilor aflaţi în pregătire, iluminat natural şi/sau artifical necorespunzător, microclimat necorespunzător în unitatea şcolară, grupuri sanitare necorespunzătoare (deteriorate, număr insuficient de cabine WC, cabine WC pentru elevi neseparate pe sexe, lipsă grup sanitar personal didactic), lipsa platformelor betonate pentru colectarea rezidurilor solide, gard împrejmuitor incomplet sau inexistent.

Astfel, din cele 146 de unităţi respinse, 34 nu au sursă de apă, iar 32 au apă necorespunzătoare.

„Din datele prezentate se observă o menţinere a numărului unităţilor de învăţământ fără autorizaţie sanitară de funcţionare, de la 150 în 2017, la 146 în 2018, dar în baza motivelor menţionate în notificările de respingere am cosntatat că aproximativ 60% dintre acestea se regăsesc pe lista obiectivelor de investiţii din cadrul PNDL 2015-2019 şi 2017-2020”, spune medicul Magdalena Stegaru, din cadrul DSP Olt.