Aroganţa şi ignoranţa lui Barna

Să încurci Bucureştiul cu Sofia sau Budapesta este de înţeles, atunci când eşti un megastar pop, un politician lobbyst de prin State sau vreo vedetă reşapată din anii ’80 care ai venit în Estul Europei să le iei banii unora care nu te-au putut vedea în plină glorie. Dar să vrei să fii preşedintele României şi să nu faci diferenţa între judeţul Gorj, Târgu Jiu şi Valea Jiului este pur şi simplu ignoranţă. Dan Barna, căci despre el este vorba, afişează aceeaşi ignoranţă pe care o aveau cei care protestau în faţa Guvernului pentru decizii luate în Parlament sau cei care protestau împotriva unor ordonanţe pe care nu le citiseră şi nici nu ştiau unde le pot studia.

Dan Barna crede că îi va merge, va reuşi să ne prostească pe toţi şi va fi propulsat în turul doi al prezidenţialelor. Acolo, cel mai bun „bot” va învinge. Liderul USR nu ia în seamnă factorul uman, nu vede dincolo de cifre şi statistici şi nu ţine cont de faptul că cei mai mulţi dintre români iau drept afront personal astfel de încurcături.

Barna se comportă la fel cum scriu comunicate cei de la USR Olt. Direct în corpul mailului, cu un font supărător, transmiţând un mesaj agresiv la adresa tuturor adversarilor politici, chiar dacă întreaga organizaţiei are mai puţini membri decât scara unui bloc din Slatina.

În luna octombrie, prezidenţiabilul USR este aşteptat la Slatina. Atunci am să-l întreb dacă se află în judeţul Olt, judeţul Slatina sau judeţul Oltenia.