Asistenţii maternali ai DGASPC Olt, şcoliţi în cadrul unui proiect cu fonduri europene

Asistenţii maternali ai DGASPC Olt vor fi şcoliţi în cadrul unui proiect cu fonduri europene, finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020.

Valoarea totală a proiectului „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor” se ridică la 2.657.162.612,32 lei, contractul fiind derulat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Valoarea totală eligibilă a activităţilor derultate în cadrul proiectului de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt se ridică la 60.875.941,20 lei.

Proiectul vizează, printre altele, dezvoltarea reţelei de asistenţi maternali, susţinerea programului destinat formării acestora sau dezvoltarea de servicii alternative la îngrijirea în instituţii.

Proiectul a fost aprobat, joi, de Consiliul Judeţean Olt.

 „Este un proiect care se referă la creşterea calităţii serviciilor oferite prin pregătirea personalului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, prin programul POCU. Este un proiect cu fonduri europene”, a declarat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.