Caniculă va fi, de altfel, în toată partea de sud şi est a ţării. În celelalte regiuni însă se va înregistra de o scădere a valorilor termice, iar, în următoarele zile, acest front atmosferic mai rece se va deplasa şi spre zonele în care astăzi este o zi de foc.
În ceea ce priveşte precipitaţiile, până la ora 10:00 este în vigoare un cod galben de vijelii, descărcări electrice, ploi torenţiale şi grindină în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi la munte.
Din cauza caniculei, CFR a anunţat că, atunci când va fi cazul, viteza de circulaţie a trenurilor va fi redusă cu 20-30 de kilometri pe oră faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în siguranţă. Temperaturile ridicate pot provoca supraîncălzirea agregatelor locomotivelor şi automotoarelor şi se pot înregistra întârzieri în circulaţia trenurilor de persoane.
Compania precizează că are pregătite locomotive de rezervă în punctele esenţiale din sudul ţării, dar și că, din cauza temperaturilor foarte mari, instalaţiile de climatizare s-ar putea să nu asigure răcirea trenurilor în parametrii normali.